Teraplast şi-a redus pierderea cu 6,59%

Diana Enache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 martie 2013

Teraplast şi-a redus pierderea cu 6,59%

Traian Simion: "În ultimele luni din 2012, rezultatele au fost influenţate de măsuri de eficientizare a business-ului"

Teraplast Bistriţa (simbol TRP) a avut o pierdere de 15,14 milioane lei în 2012, în scădere cu 6,59% faţă de cea din 2011. Potrivit reprezentanţilor companiei, rezultatul net a fost influenţat cu preponderenţă de pierderea financiară neta de 6,06 milioane lei, generată de devalorizarea monedei naţionale faţă de euro cu aproximativ 5% faţă de 2011, dar şi de creşterea cheltuielilor nete cu dobânzile.

Traian Simion, directorul general "Teraplast" a declarat: "În ultimele trei luni din 2012 rezultatele financiare ale companiei au fost influenţate de o serie de măsuri luate în vederea eficientizării viitoare a business-ului. Vânzarea în luna decembrie a liniei de producţie a ţevilor corugate a generat o pierdere de 2,5 milioane lei, însă compania şi-a asumat această pierdere pentru a putea valorifica un activ, care nu producea la capacitate şi a cărui valoare s-ar fi diminuat în timp".

Domnia sa a mai precizat că în luna decembrie firma a obţinut aproximativ 8,9 milioane lei din vânzarea liniei de producţie a ţevilor, aceste resurse financiare urmând să fie folosite pentru dezvoltarea liniilor de business.

Cifra de afaceri a fost de 239,6 milioane lei în 2012, în creştere cu 14% faţă de cea din 2011, de 209,3 milioa­ne lei, a fost susţinută de evoluţia principalelor segmente de business în a căror dezvoltare s-a investit, res­pectiv vânzările din producţia proprie de ferestre şi uşi , producţia de granule PVC şi producţia de profile de tâmplărie. Potrivit raportului companiei, dezvoltarea exporturilor a avut o contribuţie importantă în structura cifrei de afaceri, care au crescut cu aproximativ 52% în 2012, faţă de 2011 şi care au ajuns să reprezinte circa 15% din cifra de afaceri, faţă de 11% în anul precedent.

Veniturile Teraplast au totalizat 239,6 milioane lei, în avans cu 14,46% faţă de 2011.

Rezultatul din exploatare al Teraplast a fost influenţat negativ în 2012 de încetarea contractului de vânzare-cumparare cu Teracota Bis­triţa, vânzarea liniei de producţie a ţevilor corugate şi reclasificarea unor terenuri şi imobilizări corporale, ca urmare a schimbării destinaţiei unor proprietăţi.

Conducerea Teraplast estimează că principalele materii prime pe care le utilizează vor înregistra, în 2013, o evoluţie similară celei din 2012. Reprezentanţii companiei estimează că o tendinţă de creştere se va manifesta în primul semestru al anului, pe măsură ce se va revigora cererea, urmând ca spre finele anului preţurile să sufere reveniri la niveluri începutului de an.

În acest an, Teraplast mizează pe creşterea volumelor de vânzare pe pieţele externe. Pe piaţa internă principalele oportunităţi de creştere a vânzărilor ar putea fi proiectele de infrastructură de mediu, aflate în derulare şi care beneficiază de finanţare nerambursabilă, proiectele de infrastructură rutieră, agricultură - investiţiile în sistemul de irigaţii, reabilitarea termică şi investiţiile imobiliare.

Potrivit raportului, în 2013, compania va pune accent pe partea de restructurare operaţională prin investiţii în dezvoltarea liniilor de activitate cu potenţial de creştere profitabilă, în paralel cu discontinuarea, convertirea sau externalizarea liniilor de activitate neperformante sau colaterale.

Convocatorul AGA, completat la cererea lui Dorel Goia

Compania a completat ordinea de zi a convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) programată pentru data de 14 martie, la solicitarea acţionarului Dorel Goia, se arată într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Punctele ce vor fi incluse pe ordinea de zi a AGA privesc aprobarea prelungirii liniei de credit în valoare de 3,3 milioane euro pentru o perioada de două luni, aprobarea mandatării lui Alexandru Stănean în calitate de director general adjunct şi a doam­nei Eniko-Edit Orban în calitate de director financiar al societăţii, precum şi aprobarea modificării actului constituiv al companiei în sensul abrogării unor puncte referitoare la competenţele şi îndatoririle Consiliuluis de Administraţie.

Teraplast are un capital social de 29,7 milioane lei, divizat în titluri cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune.

Dorel Goia are o participaţie de 34,26% din acţionariatul companiei, iar SIF Banat-Crişana deţine 11% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb