Aflată la doar cinci kilometri de municipiul Buzău, comuna Mărăcineni este într-o continuă dezvoltare. Recent, Primăria a anunţat o investiţie realizată cu fonduri obţinute prin Compania Naţională de Investiţii în domeniul sportiv-educativ. Este vorba despre un teren de sport multifuncţional pe care practica numeroase sporturi inclusiv persoanele cu deficienţă de vedere.
"La Şcoala Gimnazială Clemenţa Beşchea din Căpăţâneşti au început lucrările de construire a unui teren multifuncţional, pe care se pot practica numeroase sporturi, inclusiv de către nevăzători. Va fi o adevărată bază sportivă, cu nocturnă, clădire pentru vestiare şi terasă, alei pietonale şi spaţii verzi. Proiectul Teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei, tenis şi fotbal pentru nevăzători este realizat prin Compania Naţională de Investiţii şi are o valoare de 1.2 milioane lei, plus TVA", anunţă Primăria Mărăcineni.
Terenul va avea suprafaţa de 40x20 metri, aşa cum cer normele federaţiilor sportive, şi va fi acoperit cu tartan, având numeroase dotări exterioare: fileuri de tenis şi volei cu stâlpi mobili, porţi de handbal, panouri de baschet, bănci pentru rezerve, panouri mantinelă de protecţie şi multe altele.
"Suntem nerăbdători să vedem baza sportivă finalizată, iar pe voi, dragi tineri, bucurându-vă de mişcare în acest spaţiu modern!", a spus primarul Dumitru Constantin.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.06.2023, 06:51)
este intr-o continua dezvoltare speculativa cu demografic in cadere si fuga din localitate!
mama ei de investitie!
si cum adunam noi o mana de nevazatori ca sa facem cata logistica si costurile aferente de deplasare a lor tocmai la acel teren?
trebuia facut prima oara un studiu cu date de la primarie sa se vada in ce regiune / oras a tarii sunt ca numar mare nevazatori si acolo trebuia facut! le facem pe genunchi!
s c cret