Terra va avea 10 miliarde de locuitori până în 2100

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Politică / 19 august 2011

Populaţia mondială va depăşi pragul de şapte miliarde până la sfârşitul acestui an şi va ajunge la circa zece miliarde până în 2100, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Studii Demografice, citat de agenţia de presă Reuters.

În ciuda cifrelor impresionante, creşterea populaţiei la nivel mondial a încetinit, estimările arătând că trecerea de la şase la şapte miliarde de locuitori a durat 12 ani, iar cea de la şapte la opt miliarde de locuitori va dura 14 ani, pragul fiind depăşit în 2025.

Creşterea demografică modială a atins nivelul maxim de 2% pe an, în urmă cu 50 de ani, şi, de atunci, a început să scadă la 1,1% în 2011.

Încetinirea creşterii demografice este explicată de scăderea fertilităţii care a ajuns, în prezent, la 2,5 copii pentru o femeie, adică la jumătatea nivelului din 1950. Creşterea demografică va fi concentrată în Africa subsahariană, Peninsula Arabică şi o parte a Asiei.

Studiile mai arată că India va surclasa China, în topul ţărilor celor mai populate din lume, cu o populaţie de circa 1,7 miliarde de locuitori în 2050 faţă de 1,31 miliarde în Republica Chineză.

Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit simbolic data de 31 octombrie anul acesta, ca fiind ziua când pragul de şapte miliarde de locuitori va fi depăşit, pe baza studiilor tendinţelor demografice înregistrate la începutul anului.

În prezent, peste jumătate din populaţia lumii este concentrată de China, India, Statele Unite, Indonezia, Brazilia, Pakistan şi Nigeria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. NU VA AVEA; VOR AVEA GRIJA DE ASTA CRIZA SI EI. 

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb