Tesla analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

S.B.
Companii / 21 iunie 2023

Tesla analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a anunţat că premierul Indiei, Narendra Modi, insistă ca producătorul american de vehicule electrice să facă "investiţii semnificative" în statul asiatic, iar un astfel de anunţ este aşteptat curând, informează Agerpres.

Declaraţiile şefului Tesla vin după o întâlnire cu Modi, marţi, în timpul vizitei oficiale în Statele Unite a premierului indian.

Anterior, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Musk îl va informa pe Modi privind planurile de a înfiinţa o bază de producţie în India.

De asemenea, Musk a declarat că India are un potenţial uriaş pentru un viitor energetic durabil, inclusiv energie solară, baterii şi vehicule electrice, şi şi-a exprimat speranţa că va aduce în India serviciul de internet prin satelit Starlink al SpaceX.

"Lui Modi îi pasă într-adevăr de India deoarece insistă să facem investiţii semnificative în India, ceea ce vom face. Sunt încrezător că Tesla va fi în India şi vom face asta cât mai curând posibil din punct de vedere uman", le-a spus jurnaliştilor Musk, după întâlnirea cu Modi.

Ulterior, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Indiei a scris pe Twitter că Modi l-a invitat pe Musk "să exploreze oportunităţile din India pentru investiţii în mobilitate electrică şi extinderea rapidă a sectorului spaţial comercial".

În aprilie, Rajeev Chandrasekhar, adjunctul ministrului indian pentru Tehnologie s-a întâlnit cu directori importanţi de la Tesla şi a declarat că producătorul american de vehicule electrice "ia în serios" planurile de a-şi înfiinţa o bază de producţie în India.

"Ei iau în serios alegerea Indiei ca bază de producţie şi de inovare. Am discutat de colaborarea de succes dintre Tesla şi Guvernul indian", a explicat Rajeev Chandrasekhar în primul comentariul public privind discuţiile al unui oficial indian.

Întrebat dacă în discuţiile cu Tesla s-a făcut referire şi la alte subiecte în afară de producerea vehiculelor electrice, Chandrasekhar a declarat: "nu am discutat doar despre maşini". "Am discutat despre vehicule electrice, energie şi despre tehnologia de fabricaţie. Toate aceste subiecte au fost incluse în conversaţie. Nu este de competenţa mea să dau publicităţii informaţiile legate de ce vor ei să facă în India", a adăugat oficialul indian.

Discuţiile din India reprezintă o schimbare a politicii Tesla.

În afara Statelor Unite, Tesla are o uzină în Shanghai - cea mai mare fabrică a sa din întreaga lume - şi una în Brandenburg, Germania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb