Preşedintele SAI "Muntenia Invest", Theodor Mihăescu a fost schimbat vineri din funcţie ca urmare a deciziei acţionarului majoritar al societăţii - "Grupul Financiar Muntenia" (GFM). Societatea "Muntenia Invest" este administratorul SIF "Muntenia". Decizia acţionarului majoritar vine după scandalul în care a fost implicat domnul Mihăescu, fiind cercetat de Garda Financiară care a declanşat începerea urmăririi sale penale.
Contactat telefonic, Theodor Mihăescu ne-a declarat: "Este adevărat că am fost destituit din funcţia de preşedinte al Mun-tenia Invest, locul rămînînd va-cant. Însă, decizia nu are nici o legătură cu scandalul în care sînt implicat, ci a fost luată în baza Legii 31, articolul 136 prin care acţionarul majoritar are dreptul să ceară destituirea preşedintelui societăţii de admninistrare fără nici o motivare". Domnul Mihăescu ne-a confirmat că este urmărit penal.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a impus în programul AGA al SIF "Muntenia" discutarea problemei administratorului societăţii. Mai precis, AGA din 22 aprilie va decide în privinţa administratorului SIF "Muntenia", respectiv dacă va fi numită o societate de adminis-trare a investiţiilor sau adminis-trarea se va face direct prin Consiliul de Administraţie.
Consiliul GFM a aprobat mandatarea domnului Ulm Spineanu, preşedintele GFM, să voteze în Adunarea Generală Extraordinară schimbarea din funcţia de preşedinte - director general la "Muntenia Invest" a lui Theodor Horia Mihăescu.
Nu putem face însă pe struţii şi să nu spunem nimic despre faptul că sub îndelungata conducere a domnului Mihăescu, SIF 4 Muntenia, administrat de către "Muntenia Invest" a reuşit contraperformanţa ca de la primul dintre SIF-uri (cea mai mare valoare a activului net pe acţiune la intrarea pe Bursă la 1 noiembrie 1999), să ajungă pe ultimul loc. La acea dată activul pe acţiune la SIF "Muntenia" era de peste 4.500 lei, în timp ce la celelalte valoarea era între 1.750 lei la SIF "Moldova", la 3.500 lei la SIF "Transilvania". Acum cifrele sînt elocvente. SIF "Muntenia" are valoarea de 7.708 lei la 28 februarie, iar celelalte au valoarea de 13.053 lei la SIF 1 "Banat - Crişana", de 12.178 lei la SIF 2 "Moldova", de 14.289 lei la SIF 3 "Transilvania" şi 16.724 lei la SIF 5 "Oltenia".
Aceste comparaţii scot în evidenţă diferenţa între autoadministrarea celor patru SIF-uri din provincie, faţă de administrarea printr-o societate de adminis-trare aşa cum este la SIF "Muntenia". Acţionarii ştiu că la proxima AGA un punct distinct, cerut expres de către CNVM este alegerea modului de administrare, respectiv trecerea la administrarea directă, care este mai ieftină şi dă mai mare putere şi răspundere consiliului de administraţie.