THOMAS FAZI, PENTRU BLOGUL UNHERD: Europa a pierdut războiul energiei

După un deceniu de austeritate financiară, Europa este acum în pragul unei noi ere a austerităţii energetice? Oraşul Hanovra a introdus recent reguli stricte de economisire a energiei, care includ întreruperea apei calde în clădiri publice, piscine şi săli de sport, interzicerea aparatelor mobile de aer condiţionat, a ventilatoarelor sau a radiatoarelor, oprirea fântânilor publice şi oprirea iluminatului în clădiri publice precum primăria, pe timpul nopţii.

Între timp, mai multe ţări din Europa iau în considerare diminuarea sau stingerea luminilor publice şi chiar adoptarea "restricţiilor pentru energie", cu întreruperi programate pentru întreprinderi şi birouri publice. Sunt luate în considerare chiar şi măsuri mai drastice - inclusiv raţionalizarea gazelor pentru industriile consumatoare de energie, cum ar fi oţelul şi agricultura.

Aceste măsuri fac parte dintr-un plan de reducere a cererii de gaz la nivelul UE, intitulat în mod ameninţător "Economisiţi gazul pentru o iarnă sigură", pentru a reduce consumul de gaz în Europa cu 15% până în primăvara viitoare. Printre propuneri se numără o prevedere conform căreia oficialii de la Bruxelles impun amenzi pentru nerespectare dacă decid că această criză va escalada periculos.

Toate aceste demersuri au loc pe fondul temerilor că scăderea livrărilor de gaze ruseşti ar putea arunca Europa într-o criză energetică în această iarnă. În general, exporturile de gaze ruseşti către UE se situează la aproximativ o treime din nivelul de anul trecut, scăzând constant de la începutul invaziei Ucrainei. În timp ce mai multe ţări europene şi-au redus importurile de gaze ruseşti, Rusia însăşi a redus fluxurile de gaze către Europa prin Nord Stream 1, cea mai mare conductă de pe continent, invocând în principal probleme tehnice. Chiar zilele trecute, invocând repararea echipamentelor, Rusia a anunţat încă o reducere a cantităţii de gaz natural care curge prin Nord Stream 1, care acum funcţionează la doar 20% din capacitate.

Acest lucru a determinat creşterea preţurilor spot la gaze naturale la niveluri nemaivăzute de la începutul lunii martie; sunt acum de aproape 10 ori mai mari decât erau acum doi ani. În majoritatea ţărilor, preţurile la energie electrică au crescut în consecinţă. Creşterea preţurilor la energie alimentează deja o inflaţie record - în prezent aproape de 9% şi în creştere în UE - ceea ce stoarce puterea de cumpărare a oamenilor, scufundă mii de oameni în sărăcie şi plasează o povară uriaşă asupra industriei.

Acest lucru este valabil mai ales pentru Germania, care este aproape în întregime dependentă de importurile de gaze ruseşti. Într-adevăr, producţia industrială a ţării se contractă de peste trei luni. În mod uimitor, 16% dintre companiile industriale germane şi-au redus producţia sau şi-au oprit parţial activităţile din cauza creşterii preţurilor energiei. Acest lucru explică motivul pentru care luna trecută Germania a devenit prima ţară care a escaladat avertismentul cu privire la aprovizionarea cu gaz la "nivelul de alertă".

Efectul combinat al creşterii preţurilor, al cererii întârziate (atât pe plan intern, cât şi în străinătate, pe măsură ce China revine în izolare) şi scăderea producţiei şi a investiţiilor provoacă deja oprirea creşterii economice pe continent. În timp ce instituţii precum Comisia Europeană şi FMI, în ciuda revizuirilor semnificative în scădere, prevăd în continuare că PIB-ul real în UE va fi de aproximativ 2,5% în acest an, câţiva analişti consideră că aceste previziuni, departe de a fi roz, sunt excesiv de optimiste. Carsten Brzeski, economist-şef pentru zona euro la banca ING, de exemplu, prevede o recesiune la sfârşitul anului, deoarece preţurile ridicate reduc puterea de cumpărare.

Pentru a înrăutăţi lucrurile, decizia recentă a BCE de a creşte ratele dobânzilor va contribui puţin sau deloc la reducerea inflaţiei cauzată de factorii de ofertă, dar aproape sigur va contracta şi mai mult activitatea economică, îngreunând statele în a mobiliza resursele necesare pentru a amortiza efectele crizei energetice. Şi în ceea ce priveşte Instrumentul de protecţie a transmisiilor (TPI) lansat recent de BCE, menit să ajute ţările aflate în dificultate financiară, acesta poate fi activat doar pentru acele ţări considerate a fi "sustenabile din punct de vedere fiscal" (un concept îndoielnic în sine), chiar dacă actuala policriză va pune în mod inevitabil presiune asupra finanţelor publice ale ţărilor europene.

În plus, chiar dacă UE a propus să menţină suspendarea regulilor fiscale ale UE pentru încă un an, mai multe ţări, conduse de Germania, şi-au anunţat intenţia de a îmbrăţişa din nou austeritatea. "Pentru Germania, este clar: nu vom folosi clauza generală de salvare", a spus ministrul german de Finanţe Christian Lindner, argumentând că prioritatea acum trebuie să fie combaterea inflaţiei. "Vom reveni la frânarea datoriilor. Trebuie să oprim dependenţa de datorii din ce în ce mai mare". "trebuie să ieşim din politicile noastre fiscale expansioniste, şi din datorii, pentru ca banca centrală să aibă spaţiu să lupte cu inflaţia cu mijloacele sale" a adăugat Lindner.

Cu alte cuvinte, Germania pare intenţionată să cufunde din nou continentul şi mai profund în recesiune printr-o austeritate total autodistructivă, aşa cum a făcut-o în urma crizei financiare. Europa se îndreaptă deja către un scenariu stagflaţionist - o situaţie în care inflaţia ridicată este asociată cu o creştere scăzută sau negativă. Austeritatea ar înrăutăţi pur şi simplu această situaţie deja foarte rea.

Dacă lucrurile stau rău acum, însă, este de la sine înţeles că o scădere în continuare a fluxurilor de gaze ruseşti, care încă reprezintă 40% din importurile de gaze ale UE - ca să nu mai vorbim de oprire totală - ar avea consecinţe cu totul catastrofale, mai ales dacă ar fi să se întâmple în timpul iernii, când cererea de gaz este cea mai mare. La urma urmei, energia este, literalmente, forţa vitală a economiei. Este ceea ce ne menţine casele luminate şi calde (sau răcoroase), iar maşinile, industriile, supermarketurile şi gadgeturile electronice ne funcţionează cu ajutorul ei. Fără energie, civilizaţia se opreşte literalmente.

Acesta este motivul pentru care, dacă sursele de energie ale Europei nu pot satisface cererea, consecinţele ar fi aproape de neimaginat: fabricile ar fi forţate să se închidă, muncitorii ar fi disponibilizaţi, iar gospodăriile forţate să restricţioneze utilizarea energiei electrice şi a încălzirii la anumite ore. Ar fi nimic mai puţin decât colapsul societăţii. Ministrul german de externe Annalena Baerbock a recunoscut recent că lipsa de gaze naturale în această iarnă "ar putea declanşa revolte populare". Gândiţi-vă la revolte, jaf, legea marţială, posibil chiar şi guverne răsturnate.

În încercarea de a evita acest scenariu apocaliptic, UE a adoptat un regulament care prevede ca stocarea subterană de gaze pe teritoriul statelor membre trebuie să fie umplută până la cel puţin 80% din capacitatea acestora până la sfârşitul lunii octombrie (în prezent este la 67%). Asta depinde însă de fluxurile stabile în următoarele luni. În plus, chiar dacă ţinta de 80% este atinsă, aceasta nu ar fi suficientă pentru a trece ţările pe toată durata iernii fără aprovizionare continuă cu mai mult gaz. În timp ce la capacitatea actuală, UE ar avea suficient gaz pentru a ajunge la sfârşitul lunii noiembrie (presupunând că la 1 octombrie începe iarna).

În plus, nivelurile de stocare şi capacitatea de stocare variază foarte mult în UE. Unele ţări, cum ar fi Spania, Portugalia, Bulgaria şi Croaţia, ar epuiza stocurile până în decembrie, chiar şi la capacitate maximă (în timp ce altele rămân serios în urmă în umplerea rezervoarelor). Germania rămâne cea mai expusă. În ciuda faptului că are de departe cele mai mari rezervoare de stocare din Europa, cererea sa de gaz este la fel de mare şi rezervoarele reţin doar 108 zile de consum. Astfel, rezervoarele pline s-ar goli pe 16 februarie şi sunt în prezent stocate doar 67%, ceea ce înseamnă că ar urma să fie golite în Decembrie dacă Rusia ar opri gazul mâine.

În principiu, este foarte puţin probabil ca Europa să supravieţuiască unei întreruperi complete a gazului rusesc. În timp ce unele ţări au reuşit să înlocuiască parţial importurile de gaze ruseşti cu surse alternative, deşi mai scumpe, de gaze - cum ar fi gazul natural lichefiat sau GNL - altele, în primul rând Germania, rămân puternic dependente de importurile ruseşti.

Aşadar, în cele din urmă, nu avem de ales decât să sperăm în bunăvoinţa lui Putin dacă vrem să trecem iarna. Cu toate acestea, liderul Rusiei nu este singurul vinovat pentru situaţia noastră actuală. Dacă astăzi ne aflăm în pragul dezastrului şi ne confruntăm deja cu greutăţi economice masive, responsabilitatea cade direct pe umerii liderilor europeni. Lăsând deoparte faptul că purtarea unui "război economic şi financiar total" împotriva unei puteri regionale cu armate nucleare care împarte peste 2.000 de kilometri de graniţe cu Europa nu poate fi considerată o mişcare sensibilă, era evident că întreruperea relaţiilor economice Europa-Rusia avea să-i afecteze mult mai mult pe europeni decât pe ruşi, având în vedere dependenţa Europei de gazul rusesc. Într-adevăr, liderii europeni au recunoscut indirect acest lucru atunci când au exclus exporturile ruseşti de petrol şi gaze din regimul de sancţiuni. Există ceva patologic infantil în comportamentul liderilor europeni: le place să se plimbe pe scena mondială şi să ţină discursuri grandioase despre "democraţia în faţa autocraţiei", şi totuşi par să nu fie conştienţi de consecinţele cuvintelor lor în lumea reală.

Problema proviziilor ruseşti este un exemplu perfect. La începutul conflictului, UE, care înainte de război a primit aproximativ 40% din gazul său din Rusia, şi-a anunţat intenţia de a reduce aceste importuri de gaze cu două treimi până la sfârşitul anului şi de a elimina treptat gazul rusesc până în 2027. Într-adevăr, în ultimele şase luni liderii europeni s-au lăudat că s-au dezis de aceste resurse pentru a-l "lovi pe Putin acolo unde îl doare cel mai mult". Şi totuşi astăzi ei se plâng de inflaţie şi de creşterea preţurilor (ce credeau ei că se va întâmpla?) şi au fost cuprinşi de panică şi indignare morală când Gazprom a anunţat că îşi va reduce fluxurile de gaze către Europa.

Rusia foloseşte fluxul de gaz ca armă în războiul cu Europa? Sigur că da. Dar europenii au început acest joc. Sau poate s-au gândit că s-ar putea angaja într-un război energetic unilateral cu Rusia, în ritmul şi condiţiile lor (de aceea au exclus exporturile ruseşti de petrol şi gaze din regimul de sancţiuni), fără ca cealaltă parte să le tragă nişte focuri. Pentru a face lucrurile şi mai groteşti, nu numai că "războiul gazelor" nu a slăbit Rusia, ci se pare că de fapt a întărit-o, ajutând-o să-şi crească masiv afluxul de rezerve valutare pe fondul creşterii preţurilor la energie.

Cu toată barbaritatea războiului lui Putin, mijloacele de trai a milioane de europeni au fost deja sacrificate pe altarul incompetenţei grave a liderilor europeni. Şi mijloacele de existenţă a altor milioane sunt în pericol. Au dreptate în privinţa unui lucru, totuşi: viitorul Europei depinde de lupta dintre democraţie şi autocraţie - dintre noi, oamenii şi ei, autocraţii.