Titlurile de stat, 76,3% din activele fondurilor de pensii

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 ianuarie 2013

Titlurile de stat, 76,3% din activele fondurilor de pensii

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi-au majorat anul trecut expunerea pe titlurile de stat cu aproape 10 puncte procentuale, la 76,3%, valoarea acestor active ajungând la 7,36 miliarde de lei în totalul activelor celor nouă fonduri în decembrie 2012, potrivit datelor CSSPP.

De asemenea, acţiunile au ajuns la o pondere de 11,18% din total active, în creştere faţă de decembrie 2011, când aveau o cotă de 10,72%. Sumele plasate în acţiuni, 1,08 miliarde de lei, au crescut cu 56,7% faţă de decembrie 2011.

În schimb, ponderea depozitelor bancare a coborât la 5,44% din total active, de la 12,08% în decembrie 2011.

De asemenea, obligaţiunile municipale şi cele corporative au consemnat reduceri ale ponderii în cursul anului precedent, de la 1% la 0,42%, respectiv de la 7,13% la 4,92% din total active.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), în luna decembrie a anului trecut, 93,64% din activele fondurilor de pensii erau plasate în ţară, în creştere comparativ cu decembrie 2011.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 9,64 miliarde de lei (2,18 miliarde de euro), în creştere cu 50,2% faţă de decembrie 2011.

Peste 95% din participanţii intraţi în sistemul de pensii private în 2012 au fost repartizaţi aleatoriu

Casa Naţională de Pensii Publice a repartizat aleatoriu către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), în cursul anului 2012, un număr de 245.590 de persoane, reprezentând 95,75% din numărul participanţilor nou intraţi în sistem, potrivit datelor autorităţii de reglementare în domeniu.

La sfârşitul anului trecut, 5,77 milioane persoane erau evidenţiate în registrul participanţilor la Pilonul II, în creştere cu 4,65% faţă de de-cembrie 2011.

Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), un număr de 5,58 milioane de participanţi erau înregistraţi, în decembrie 2012, cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării Pilonului II, în mai 2008.

"Avansul înregistrat comparativ cu decembrie 2011 a fost de 5,66%, iar faţă de luna iunie 2012 de 2,70%. Comparativ cu noiembrie 2012, numărul participanţilor a crescut cu 0,68%. Numărul participanţilor cu cel puţin o contribuţie înregistrată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat reprezenta 96,61% din total participanţi, în decembrie 2012, peste nivelul înregistrat în decembrie 2011 - 95,68%, fiind şi cea mai mare valoare din ultimul an", se arată într-un buletin al CSSPP.

În luna decembrie 2012 au fost virate către cele nouă fonduri de pensii administrate privat suma de 217,4 milioane de lei, în scădere uşoară faţă de luna anterioară (1,08%).

În total, pe parcursul anului trecut au fost virate contribuţii în valoare de 2,5 miliarde de lei (0,6 miliarde euro), cu o medie lunară de 208,44 milioane lei.

"Numărul participanţilor cu contribuţii în luna decembrie 2012 a fost de 3,57 milioane, reprezentând 61,89% din total participanţi, în scădere uşoară faţă de decembrie 2011 (62,78%) şi iunie 2012 (62,07%). Pe parcursul anului 2012, numărul participanţilor cu contribuţii a fluctuat între 3,60 milioane în noiembrie şi 3,41 milioane în martie", se mai spune în buletin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb