Titlurile "Oil Terminal" au câştigat ieri 15% în speranţa operării ţiţeiului kazah

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 august 2007

Titlurile Oil Terminal Constanţa(OIL) s-au apreciat marţi cu 15%, în ton cu evoluţia acţiunilor celor trei companii membre ale The Rompetrol Group (TRG), listate la Bucureşti, în speranţa creşterii afacerii prin operarea de ţiţei din Kazahstan, după preluarea TRG de către KazMunayGaz, spun brokerii.

Acţiunile Oil Terminal (OIL) au debutat marţi la o cotaţie de 1,01 lei, în urcare cu 3,6% faţă de cotaţia de închidere de luni. Pe parcursul şedinţei, titlurile Oil Terminal şi-au continuat aprecierea până la 1,12 lei, în creştere cu 14,85% faţă de cotaţia de luni. Din jurul orei 11, când a fost atins acest prag, acţiunile Oil Terminal s-au tranzacţionat doar la 1,12 lei. Capitalizarea companiei a ajuns astfel la 652,32 milioane lei.

"La Oil Terminal intuiesc principalele motive pentru care au urcat acţiunile, dar mă abţin să fac vreun comentariu", a declarat Andreea Ciobanu, broker la Intercapital Invest.

"În urma preluării de către KazMunayGaz a pachetului majoritar la The Rompetrol Group, o cantitate foarte mare de ţiţei din Kazahstan va ajunge în România pentru a fi rafinată, iar Oil Terminal având cel mai mare terminal de la Marea Neagră ar putea opera o parte din acest ţiţei, ceea ce ar duce la creşterea cifrei de afaceri şi implicit la majorarea profitului", a declarat pentru NewsIn Gigi Uleia, broker la Prime Transaction.

"Totuşi, ar trebui ca investitorii să fie mai precauţi cu acţiunile Oil Terminal, deoarece se tranzacţionează mai mult pe speranţă decât pe fundament economic", a continuat Uleia.

Potrivit brokerului de la Prime Transaction, "este greu de explicat de ce acţiunile companiei Petrom au urcat cu 2,9%, deoarece este o companie rivală celor din Grupul Rompetrol".

Acţiunile Petrom Bucureşti (SNP) s-au apreciat marţi cu 2,9%, până la 0,525 lei, fiind tranzacţionate 5,1 milioane titluri, pentru suma de 2,68 milioane lei.

"De altfel, aproape toate acţiunile petroliere de la BVB şi Rasdaq au crescut azi, prin simpatie cu evoluţia companiilor listate, membre ale The Rompetrol Group. Rămâne de văzut la câte dintre acestea creşterea este fundamentată şi la câte este emoţională", a conchis Gigi Uleia.

Titlurile Energo-Petrol Câmpina (ENP), listate la BVB, s-au scumpit cu 14,2%, până la 6,05 lei. Acţiunile Petrolexportimport (PEI) au câştigat 6,6%, până la 110 lei.

În piaţa Rasdaq, titlurile Conpet Ploieşti (COTE) au acumulat 8%, până la 52,90 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb