TOMA PETCU:  "Colaborarea între Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Dragnea şi premier este una foarte bună"

Cătălina Vlăsceanu
Politică / 29 octombrie 2017

"Colaborarea între Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Dragnea şi premier este una foarte bună"

Ministrul Energiei, Toma Petcu, vicepreşedinte al ALDE, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu-Jiu, că relaţia dintre preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose este "foarte bună".

Precizările au venit ca urmare a declaraţiei făcute joi la Târgu-Jiu de deputatul Daniel Constantin, care a afirmat că "la un moment dat va exista o ruptură" între Tăriceanu şi Dragnea, pentru că probabil ambii vor dori să candideze la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 2019, potrivit Agerpres.

Chestionat cu privire la declaraţia lui Constantin, Petcu a afirmat că nu crede că relaţia dintre cele două partide "se va strica pentru aceste candidaturi".

Toma Petcu a spus: "Colaborarea între cei doi preşedinţi, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, între dumnealor şi premier, este una foarte bună, chiar dacă alţii, cum este şi domnul Constantin, şi-ar dori să nu fie. Sunt convins că mulţi şi-ar dori ca această relaţie să fie stricată, dar aşa cum am decis anul trecut şi am candidat pe liste separate, şi la locale şi la parlamentare, au înţeles ambele partide că această competiţie este necesară. Nu cred că se pune problema, indiferent că se va lua decizia ca domnul Tăriceanu să candideze sau domnul Dragnea sau să facem orice formă, pentru că mai sunt aproape doi ani până atunci şi multe lucruri se pot întâmpla, dar nu se va pune niciodată problema ca relaţie dintre cele două partide sau coaliţia de guvernare să se strice pentru aceste candidaturi".

Întrebat joi într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu dacă există o ruptură între Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Constantin a răspuns: "Nu ştiu dacă există, eu cred că acum îi uneşte practic lupta pe care au declanşat-o şi nu cred că va exista o ruptură imediată, dar cu siguranţă la un moment dat va exista, pentru că au obiective oarecum similiare, şi Dragnea şi Tăriceanu probabil că vor dori să fie preşedintele României şi la un moment dat se vor despărţi, mai devreme sau mai târziu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb