Tomiţă Neagu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

F.A.
Anticorupţie / 10 ianuarie 2014

Tomiţă Neagu, fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu, a fost condamnat astăzi la cinci ani de închisoare cu executare în baza acuzaţiilor DNA cum că ar fi primit un teren drept mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului din Jilava, Adrian Mladin.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 10 zile, informează surse din presă. Potrivit aceleiaşi decizii, Tomiţă Neagu urmează să fie încarcerat din nou, fiind încetată liberarea provizorie. Această măsură este executorie.

"În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 35 alin. 1 Cp contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c Cp, în temeiul art. 65 Cp", se arată în decizia CAB citată de surse.

Potrivit soluţiei dată de Curtea de Apel, din pedeapsa primită va fi scăzută perioada în care Tomiţă Neagu a fost arestat preventiv, respectiv din ianuarie până în decembrie 2013.

Judecătorii Curţii de Apel l-au achitat pe Neagu în ceea ce priveşte acuzaţia procurorilor că ar fi primit mită un sejur de aproape 3.300 de euro la Beverly Hills, de la primarul Mladin.

În acelaşi dosar este judecată şi soţia sa, Olimpia Neagu, magistraţii hotărând să o achite pe aceasta pentru infracţiunile de care era acuzată de procurori, printre care complicitate la luare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Instanţa a mai dispus, prin decizia de vineri, confiscarea sumei de 40.000 de lei, de la Tomiţă Neagu, dar şi restituirea către primarul Adrian Mladin a unui televizor, în valoare de aproape 8.300 de lei, a unui teren intravilan de 3.000 e metri pătraţi, în comuna Jilava, dar şi un alt teren situat în aceeşi comună, cu suprafaţa de 707 metri pătraţi.

Conform rechizitoriului DNA, în perioada 2009-2010, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Tomiţă Neagu, cu complicitatea soţiei, a avocatului Zamfirachi şi a lui Szasz, a pretins, a primit şi a acceptat, de la o persoană denunţătoare (primarul Adrian Mladin - n.r.), cu titlu de mită, mai multe bunuri pentru a fi soluţionate dosarele penale, aflate în lucru pe rolul unităţii de parchet pe care o conducea, în care denunţătorul era cercetat în calitate de primar sau dosare constituite ca urmare a sesizărilor formulate de denunţător.

Tomiţă Neagu şi soţia sa Neagu Olimpia au primit un teren intravilan de 1.000 de o mie de metri pătraţi, un sejur de aproape 3.300 de euro la Beverly Hills şi un televizor de 8.300 de lei, mai informează surse din presă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb