Toni Greblă va fi cercetat în libertate

Alexandru Costea
Anticorupţie / 11 martie 2015

Actualizare 16:07

Toni Greblă va fi cercetat în libertate, după ce, astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ca fostul judecător al Curţii Constituţionale a României (CCR) să fie arestat la domiciliu.

Decizia ICCJ poate fi contestată în termen de 48 de ore.

---

Ordonanţa DNA de reţinere a lui Toni Greblă, fost judecător al Curţii Constituţionale a expirat, judecătorii de la ÎCCJ urmând să decidă cum va fi cercetat Toni Greblă (arest la domiciliu sau control judiciar).

Decizia va fi executorie, dar nu definitivă.

La ieşirea de la instanţă, Toni Greblă a declarat că nu este adevărat ceea ce acuză procurorii, anume că s-ar fi ocupat de vânzarea unor capre, fapte incompatibile cu funcţia sa.

Acuzat că a sprijinit exporturi ilegale în Federaţia Rusă, în timp ce Moscova impusese un embargou în acest sens, procurorii spun că Toni Greblă - fost prefect de Gorj, fost senator PSD şi fost preşedinte al Comisiei Juridice din Senat - l-ar fi sprijinit pe finul său, omul de afaceri de etnie romă Ion Bîrcină, pentru ca firma acestuia să obţină mai multe contracte. În schimbul favorurilor, fostul judecător constituţional ar fi primit o maşină de 56.000 de euro şi rochii pentru soţie.

În 2 februarie, procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, în dosarul în care a fost acuzat iniţial de trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă judecătorului Curţii Constituţionale în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.

Ulterior, procurorii au extins acuzaţiile în cazul judecătorului constituţional şi au cerut avizarea de către Senat a arestării sale şi pentru faptele de favorizare a făptuitorului şi folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Procurorii spun că activitatea "continuă şi neîntreruptă" a lui Toni Greblă denotă "stăruinţa infracţională a acestuia în a obţine foloase necuvenite din promisiunea traficării influenţei pe lângă diferiţi funcţionari publici în favoarea intereselor economice ale societăţilor economice controlate de Ion Bîrcină şi prin efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia". Procurorii susţin că fostul judecătorul CC a încercat prin toate mijloacele să ascundă interesele sale reale, trecând chiar şi peste obligaţia de a depune "o declaraţie de avere şi de interese conformă cu realitatea".

Procurorii DNA arătau, în referatul prin care cereau arestarea şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, că acesta l-ar fi ameninţat pe Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrucât nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie "terminat".

Anchetatorii mai spus că Toni Greblă ar fi intervenit, pentru Ion Bîrcină, în schimbul foloaselor necuvenite primite, la directori ai unor companii de stat din energie, dar şi la un funcţionar din Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România.

DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Toni Greblă a demisionat de la Curtea Constituţională în 4 februarie, însă procurorii DNA nu au cerut până acum arestarea sa.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Naţional al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

Ion Bîrcină este un personaj controversat, având mai multe dosare penale.

De altfel, în octombrie 2012, Bîrcină a fost trimis în judecată de DNA, alături de alţi trei parteneri de afaceri de-ai săi, pentru că ar fi oferit mită de peste o jumătate de milion de euro fostului senator Gergely Olosz, pentru a-i fi atribuit preferenţial un contract de furnizare de energie la CEZ Oltenia, în perioada 2007-2008 Gergely Olosz fiind preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În iulie 2013, Bîrcină a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare în acest dosar, în timp ce Olosz Gergely a fost condamnat la şapte ani de închisoare. În prezent, dosarul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, după ce magistraţii au stabilit că Tribunalul nu era competent să judece cauza, întrucât fostul parlamentar avea calitatea de avocat, ceea ce atrage competenţa Curţii de Apel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb