TradeVille: Afacerile Electrica, afectate de contextul macroeconomic

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 martie

TradeVille: Afacerile Electrica, afectate de contextul macroeconomic

În contextul unui an dificil, Societatea Energetică Electrica SA a reuşit să înregistreze în 2023 o creştere a profitului net şi să asigure investitorii că planul sau ambiţios de construcţie de noi utilităţi de producţie a energiei verzi merge înainte, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

Electrica este unul dintre principalii furnizori şi distribuitori de energie electrică din România, având o activitate integrată în industria de energie, prin segmentul de producţie din surse regenerabile.

Pe partea de furnizare, compania are în portofoliu 3,5 milioane de locuri de consum, cu o cotă de piaţă de 16,5% în septembrie 2023, mai mică cu 1,5 puncte procentuale faţă de începutul anului 2023, iar cantitatea de energie furnizată către retail în primele nouă luni ale anului trecut a însumat 5,7 TWh.

Segmentul de distribuţie aduce compania în topurile din România, fiind cel mai mare distribuitor de energie local, operând 40% din suprafaţa României, mai exact, 18 judeţe cu 3,9 milioane de utilizatori, totalizând peste 200.000 km de linii de tensiune.

Partea de producţie este o direcţie relativ nouă de lucru a societăţii, care are în acest moment în portofoliu mai multe proiecte în curs de execuţie, printre care surse de producţie eoliană şi solară şi o centrală pe ciclu combinat de gaze şi hidrogen. În total, acestea ar trebui să însumeze o putere minimă de 1 GWh până în 2030.

Profitul net al Electrica, în creştere

Anul 2023 a fost unul mai complicat din perspectiva companiilor din industria energetică, atât din contextul legislativ, care a păstrat reglementările instituite în cursul anului 2022, cât şi din cauza consumului în scădere la nivel naţional. Conform datelor raportate de către Transelectrica, operatorul naţional de transport de energie electrică din România, anul 2023 a adus o diminuare cu 5% a consumului intern net de energie, însumând o cantitate consumată de 51,3 TWh (faţă de 53,9 în 2022). Printre principalele cauze care au determinat acest trend negativ au fost temperaturile medii mai mari faţă de mediile istorice, dar şi creşterea continuă a puterii instalate de către prosumatori.

Contextul macroeconomic a afectat şi afacerile Electrica, care a obţinut în 2023 venituri operaţionale în scădere cu 3,7%, pe fondul unei diminuări semnificative a veniturilor din producţia imobilizărilor corporale, mai exact din capitalizarea costurilor aditionalee cu CPT (-970,7 milioane de lei ; -98,1 faţă de 2022). Pe partea de distribuţie, veniturile cu crescut cu 30%, datorită veniturilor recunoscute în baza stadiului de execuţie a lucrărilor de construcţie şi creşterea tarifelor de distribuţie. Pe segmentul de furnizare, veniturile s-au redus în 2023 cu 11,1% în contextul scăderii energiei electrice furnizate cu 9% şi al diminuării portofoliului de clienţi.

Cu toate acestea, societatea a reuşit să obţină un rezultat operaţional de circa un miliard de lei, mai mare cu 22% faţă de 2022, în contextul unei dinamici în scădere mai accentuate a cheltuielilor operaţionale, care au fost cu 5,3% mai mici.

Profitul net consolidat preliminar înregistrat pentru perioada anului 2023 a totalizat 620,4 milioane de lei, marcând o creştere cu 61,6 milioane de lei comparativ cu profitul din 2022 (+11%). Rezultat a fost generat în principal de performanţa segmentului de distribuţie, în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT, ca urmare a implementării mecanismul de achiziţie centralizată MACEE.

Electrica aşteaptă venituri mai mari pentru 2024 şi atrage noi finanţări

La sfârşitul anului trecut, Electrica a anunţat o majorare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei, aprobată de ANRE, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024. Această creştere reprezintă o majorare medie de 10,3% comparativ cu tarifele anterioare, aplicate din 1 aprilie 2023.

Justificarea acestei majorări de tarife vine din necesitatea modernizării şi îmbunătăţirii reţelelor de distribuţie, în contextul unei independenţe energetice şi al strategiilor de dezvoltare deficitare la nivel naţional, ceea ce a determinat România să devină importator de energie şi să se confrunte cu preţuri mari ale electricităţii pentru populaţie. Aceste provocări au condus, de asemenea, la scăderea consumului de energie şi la ieşirea României din clasamentul RECAI pentru investiţii atrăgătoare.

Cu toate acestea, sectorul energetic românesc are planuri ambiţioase pentru următorii zece ani, inclusiv construcţia de centrale cu ciclu combinat de gaze şi/sau hidrogen şi centrale verzi pentru producerea energiei.

Electrica îşi propune să joace un rol semnificativ în această tranziţie, vizând atingerea unei puteri de producţie de minimum 1 GWh până în 2030 şi demararea construcţiei unui parc fotovoltaic de 27 MW la Satu Mare, cu o investiţie estimată la aproximativ 110 milioane de lei (fără TVA), finanţată prin PNRR. În prezent, Electrica operează o centrală fotovoltaică de 7,5 MW şi are în plan construirea unei alte centrale de 12 MW, notează TradeVille

Recent, compania a anunţat că filiala sa Distribuţie Energie Electrică România (DEER), a atras 171 milioane de euro prin finanţări europene nerambursabile de la Fondul de Modernizare. Suma atrasă reprezintă 80% din totalul cheltuielilor bugetate pentru şapte noi proiecte de investiţii în reţeaua de distibuţie de energie electrică. DEER a atras până în acest moment circa 250 de milioane de euro de la Fondul de Modernizare, aproximativ 42% din totalul finanţărilor semnate deja pe Fondul de Modernizare, având încă 17 proiecte depuse.

Oportunităţi şi riscuri ale unei investiţii în Electrica

Oportunităţi

- Industria electricităţii prinde tot mai mult avânt: Se estimează că, pe termen lung, electrificarea industriei auto va aduce la un plus de consum de energie electrică, iar dezvoltarea infrastructurii de transport şi distribuţie şi interconectarea pe distanţe lungi vor deveni o necesitate.

- Activitate pe toate segmentele: Electrica este una dintre puţinele companii care are operaţiuni pe toate segmentele industriei de energie electrică, de la producţie la distribuţie şi furnizare, ceea ce îi oferă un plus de valoare intern.

- Planuri de viitor: Electrica şi-a stabilit planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung, corelate cu nevoile pieţei şi oportunităţile curente, ceea ce poate aduce un plus de randament în viitor pentru companie.

- Evoluţie preţ: Electrica a reuşit să bată piaţa principală de la BVB în ultimul an, preţul acţiunilor având o creştere de 31,9%, pe fondul unui volum de acţiuni tranzacţionate de 28,5 milioane, cu o valoare cumulată de 283 de milioane de lei.

- Includerea în FTSE Russell: Pe parcursul anului 2023, Electrica a îndeplinit criteriile de capitalizare şi lichiditate pentru a fi inclusă în componenţa indicilor FTSE Global All Cap şi FTSE Global Mid Cap. Includerea efectivă se aşteaptă să fie făcută începând cu şedinţa de tranzacţionare din data de 19 martie 2024.

Riscuri

- Statul român: Intervenţiile statului român în sectorul de energie au dus la punerea unor presiuni suplimentare pe fluxurile de numerar ale furnizorilor.

- Macro: Criza energetică şi situaţia geopolitică sunt factori cu influenţă semnificativă asupra companiei.

- Evaluarea companiei: Conform informaţiilor din platforma Tradeville, Electrica are un P/E de 9,4x, situându-se peste media companiilor din sectorul de energie electrică de la BVB, de 8,4x, ceea ce o face supraevaluată din perspectiva analizei multiplilor.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: Electrica, raport societate, BVB, Digi, economica.net, rapoarte Tradeville.

-----------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb