TradeVille: Electrica - venituri în creştere, consum în scădere

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 august 2023

TradeVille: Electrica - venituri în creştere, consum în scădere

Electrica SA raportează venituri în creştere pentru prima jumătate a anului 2023, chiar dacă consumul de electricitate a fost în scădere, beneficiind de relativa stabilitate a preţurilor, de tarifele mai mari, dar şi de Mecanismul de achiziţie centralizată a energieie electrice, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Electrica este unul dintre principalii furnizori şi distribuitori de energie electrică din România, principalele segmente de activitate ale sale fiind distribuţia de energie electrică către utilizatori, furnizarea de energie electrică spre consumatorii casnici şi non-casnici, precum şi segmentul de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Compania are o cotă de piaţă pe segmentul de furnizare de 17,8% şi de 10,4% în regim concurenţial, conform celor mai recente date disponibile.

La sfârşitul anului 2022, printre principalii acţionari se numărau statul român, cu o participaţie de 48,8%, iar BERD deţinea 5%. Restul acţionarilor erau reprezentaţi de persoane juridice - circa 40,3%, iar 5,7% erau persoane fizice.

Îmbunătăţire a veniturilor operaţionale

Compania a raportat, pentru primele şase luni ale anului curent, o îmbunătăţire a veniturilor operaţionale, care au crescut cu 13,6%, la 6,7 miliarde de lei. Printre principalii factori care au influenţat dinamica veniturilor au fost tarifele mai mari de distribuţie, scăderea costului energiei electrice achiziţionate pentru acoperirea pierderilor în reţea, creşterea preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 10% şi reducerea energiei electrice furnizate cu 7%.

Din totalul veniturilor operaţionale, 55% au fost produse de segmentul de furnizare electricitate şi gaze naturale, în timp ce segmentul de distribuţie a avut o pondere de 29%. Veniturile din capitalizarea CPT (consum propriu tehnologic) au constituit 56 milioane de lei, având o dinamică de creştere mult mai mică decât în 2022, ca urmare a constituirii mecanismului de achiziţie centralizată a energiei electrice (MACEE). Compania estimează că la finalul anului 2023, veniturile nemonetare obţinute din capitalizarea CPT vor fi mult mai mici faţă de 2022.

TradeVille: Electrica - venituri în creştere, consum în scădere

În contextul unei dinamici pozitive mai mici a cheltuielilor operaţionale, indicatorul EBITDA a înregistrat o creştere puternică, fiind de 6,3 ori mai mare faţă de 2022, în timp ce rezultatul operaţional a fost de 279 milioane de lei - o îmbunătăţire semnificativă faţă de pierderea operaţională de 147 milioane de lei din semestrul întâi al anului 2022.

Astfel, profitul net a însumat 106 milioane de lei, faţă de pierderea de 175 milioane de lei din 2022, puternic impactat de rezultatul financiar negativ de 141,6 milioane de lei.

În plan operaţional, compania a înregistrat o scădere a volumului de energie electrică distribuită cu 7.9% faţă de primele şase luni din 2022, în timp ce energia electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul a fost în scădere cu 6,8%. Compania a operat, de la 1 aprilie 2023, cu tarife de distribuţie mai mari cu 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

În viitor, compania are de în plan să-şi extindă operaţiunile în segmentul de producţie de energie electrică, în special din resurse regenerabile, având proiecte în curs de execuţie cu o capacitate totală de 296,5 MW. Tot în cursul anului curent, conform aprobării date de către acţionari în AGA, compania are intenţia de a realiza o emisiune de obligaţiuni de până la 480 milioane de lei până la sfârşitul anului 2023, în vederea susţinerii proiectelor de energie verde.

La momentul actual, societatea deţine participaţii în cinci companii de producere a energiei verzi sau de dezvoltare a proiectelor legate de această, având venituri pe acest segment de 6,9 milioane de lei.

Acţiunile Electrica - evoluţie pozitivă la BVB

Cu o capitalizare bursieră de 2,9 miliarde de lei, Electrica a avut o evoluţie pozitivă la BVB în ultimul an, chiar dacă a subperformat comparativ cu piaţa. Astfel, cotaţia acţiunilor EL a înregistrat o creştere de 4,1% din 24 august 2022 până în prezent, în timp ce, de la începutul anului şi până în prezent, a însumat o creştere de 6,6%.

Între timp, piaţa de acţiuni locală, reprezentată de indicele principal BET, a avut o creştere anuală de 6,4% în timp ce în ultimele opt luni a avut o dinamică de +12,3%, fiind sub performanţa indicelui care reprezintă segmentul de energie la BVB, BET-NG, care în aceeaşi perioadă a crescut cu 14,4%.

În anul 2023, compania a acordat şi un dividend de 0,1178 lei/acţiune, cu un randament de 1,2%, calculat la preţul de închidere din ziua precedentă datei de declarare. Randamentul din acest an este cu mult mai mic faţă de media randamentelor de dividend din perioada 2022 - 2019, atunci când aceasta a fost de 6,1%.

Opotunitati şi riscuri ale unei investiţii în Electrica

Oportunităţi

- Electrica este una dintre cele mai mari companii de distribuţie pe plan local, cu operaţiuni bine dezvoltate.

- Compania are iniţiativa de a se dezvolta, atât prin modernizarea reţelei actuale de energie electrică, cât şi prin intrarea în segmentul de producere a energiei verzi.

- Se estimează că pe termen lung, electrificarea industriei auto va aduce un plus de consum de energie electrică, iar dezvoltarea infrastructurii de transport şi distribuţie şi interconectarea pe distanţe lungi vor deveni o necesitate.

Riscuri

- Intervenţiile statului român în sectorul de energie au dus la punerea unor presiuni suplimentare pe fluxurile de numerar ale furnizorilor.

- Criza energetică şi situaţia geopolitică sunt factori cu influenţă semnificativă asupra companiei.

TradeVille: Electrica - venituri în creştere, consum în scădere

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: raport societate, platforma Tradeville, BVB.

-----------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. kwh o ia razna ca pret in cantitate aur!!!

    s c c r e t 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb