TradeVille: Endava menţine un ritm de creştere accelerat al rezultatelor financiare

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 mai 2023

TradeVille: Endava menţine un ritm de creştere accelerat al rezultatelor financiare

Endava a încheiat trimestrul al treilea al anului fiscal 2023 cu o creştere de 20,3% a cifrei de afaceri şi un profit net cu 21,3% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, prin achiziţia Mudbath, compania îşi consolidează poziţia pe piaţa din Australia, urmând achiziţiei Lexicon din 2022, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al Tradeville.

Endava Plc este un furnizor de servicii de transformare cloud, de inginerie software, consultanţă tehnologică şi automatizare a testelor. Compania oferă, de asemenea, servicii de dezvoltare şi gestionare a aplicaţiilor, digital media, gestionarea infrastructurii şi servicii cloud. Printre principalii clienţi ai companiei se numără BRD, Bain&Company şi Core Digital Media.

Printre principalii acţionari ai companiei se numără fondul de investiţii T Rowe Prince Group din SUA, care deţine 20,71% dintre acţiuni, urmată de Grandeur Peak Global Advisor, cu o participaţie de 7,08%. Fondul American gestionează active de peste 1.600 miliarde dolari, fiind de la începutul anului 2020 în lista celor mai mari 500 de companii din America.

Compania are o capitalizare de piaţă de 3,19 miliarde dolari.

Analiza situaţiilor financiare la T3 AF2023

La finalul trimestrului al treilea al anului fiscal 2023, Endava a înregistrat o creştere de 20,3% a veniturilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce profitul net s-a majorat cu 21,1% în T3 AF2023, rezultând astfel un EPS diluat de 0,42 GBP/acţiune.

Compania a marcat o marjă operaţională de 14,8%, rezultatul fiind impactat de o creştere mai accelerată a veniturilor comparativ cu cheltuielile generale şi administrative.

TradeVille: Endava menţine un ritm de creştere accelerat al rezultatelor financiare

În funcţie de regiunea geografică, cea mai mare pondere din totalul veniturilor a fost generată în America de Nord (34%), urmată de Europa, cu o pondere de 24%, în creştere cu 3 pp faţă de T3 AF2022.

Spre deosebire de concedierile anunţate la începutul anului de companii mari din industria IT, Endava şi-a crescut numărul anagajaţilor cu peste 10% în T3 AF2023, iar numărul de clienţi cu venituri de peste un milion de dolari a crescut la 155 (+31,3% vs T3 AF 2022).

Pentru întreg anul fiscal 2023, compania se aşteaptă să genereze venituri cuprinse între 792 şi 794 milioane GBP şi un EPS diluat ajustat în intervalul 2,15-2,16 GBP/acţiune.

TradeVille: Endava menţine un ritm de creştere accelerat al rezultatelor financiare

Compania a reuşit să menţină, în 2022, o marjă brută peste nivelul din 2020, dar în uşoară scădere faţă de anul trecut, în timp ce marja operaţională s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de anii trecuţi, pe fondul menţinerii controlului asupra cheltuielilor generale şi administrative.

De asemenea, compania şi-a îmbunătăţit marja netă, ca urmare a dublării cifrei de afaceri în ultimii doi ani, în timp ce rata de acoperire a dobânzilor din profitul operaţional a atins un maxim în ultimii patru ani, ca urmare a menţinerii unui grad scăzut de îndatorare şi a unui profit operaţional în creştere continuă.

Integrarea Mudbath şi expansiunea grupului

În luna mai 2023, Endava a anunţat achiziţia companiei de tehnologie Mudbath, din Australia. Mudbath este specializată în servicii de strategie, proiectare şi inginerie, colaborând cu numeroase întreprinderi pentru a construi soluţii digitale, cu scopul de a accelera programele de transformare digitală.

Prin achiziţia Mudbath, Endava îşi consolidează poziţia pe piaţă din Australia după achiziţia Lexicon în 2022. Compania consideră Australia ca fiind o piaţă în creştere şi atractivă, înregistrând o creştere puternică a cererii pentru produsele de tehnologie de înaltă calitate.

Datorită relaţiilor puternice cu clienţii, se aşteaptă ca Mudbath să completeze capacitatea nearshore în expansiune a Endava în ţări precum Malaezia şi Vietnam, pentru a oferi în continuare produsele şi serviciile sale de tehnologie performanţe.

Informaţii despre sectorul de activitate

În 2022, veniturile din serviciile de infrastructură cloud au ajuns la 191 miliarde dolari, cea mai mare cotă de piaţă fiind înregistrată de AWS (33%). Aproape o treime din totalul veniturilor în 2022 au fost realizate de segmentul PaaS (Platform aş a Service), care a generat 111 miliarde dolari.

De asemenea, conform raportului Gartner, cheltuielile la nivel mondial pentru serviciile de cloud public vor creşte cu 20,7% în 2023, cu o rată peste nivelul de creştere aferent anului 2022 de 18,7%. Condiţiile macroeconomice instabile, cât şi presiunile inflaţioniste vor dezvolta un impact dublu asupra companiilor. Pe de o parte, cloud computingul va continua să fie un element de siguranţă şi inovaţie în vremuri incerte, datorită naturii flexibile şi scalabile. Pe de altă parte, cheltuielile pentru cloud computing ar putea înregistra o scădere în 2023, dacă societăţile comerciale decid reducerea bugetelor pentru IT.

Se preconziează că IaaS (Infrastructure aş a Service) va marca cea mai semnificativă creştere a cheltuielilor pentru utilizatorii finali în 2023 (+29,8% vs 2022), urmat de PaaS (+23.3% VS 2022) şi de SaaS, cu o creştere de 16% în 2023 faţă de anul precedent.

Oportunităţi/Riscuri

Oportunităţi

- Impact redus al problemelor geopolitice asupra rezultatelor financiare ale companiei, activitatea fiind situată în mare parte în Europa Centrală;

- Unul dintre principalele fonduri de investiţii din America, T Rowe Prince Group, integrat în acţionariatul companiei;

- Adoptarea tehnologiei va fi o necesitate pe viitor pentru majoritatea companiilor;

- Industria de Infrastructură Cloud va înregistra o rată de creştere de peste 20% în 2023, determinată de necesitatea companiilor de a investi în industria tehnologică, atât pentru avantaje competiţionale, cât şi pentru reducerea costurilor.

Riscuri

- Mediul macroeconomic incert şi condiţiile de creditare restrictive ar putea influenţa deciziile companiilor de a scădea cheltuielile pentru zona de IT şi digitalizare;

- De la începutul anului până în prezent, acţiunile companiei s-au depreciat cu 25,%, în timp ce în ultimul an scăderea a fost de 41,5%. Comparativ cu ceilalţi competitori, precum DXC Technology (-10,5% YTD) sau Kyndryl Holdings (+5% YTD), Endava a subperformat.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt SeekingAlpha, Gartner, aag-it.com, comunicat societate, raport companie.

----

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu reprezintă un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare. TradeVille îşi propune să actualizeze raportul cel puţin anual Lista potenţialelor conflicte de interese research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb