Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice a finalizat investiţia privind implementarea unui sistem de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro pentru optimizarea activităţii de măsurare şi alinierea la noile cerinţe din Codul de măsurare a energiei electrice, prima componentă a proiectului finanţat din Fondul pentru Modernizare "Digitalizarea reţelei electrice de transport al energiei electrice din România prin instalarea a două sisteme online, pentru contorizarea şi managementul datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro şi pentru monitorizarea calităţii energiei electrice", potrivit unui comunicat emis redacţiei. Pentru întregul proiect a fost obţinută o finanţare totală neramburabilă în valoare de 88.806.776,94 lei.
Prin implementarea acestui proiect a fost înlocuit sistemul existent de telemăsurare pentru piaţa angro, cu un sistem nou de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energie electrice pe piaţa angro, sistem care va permite achiziţia de date din contoare cu o perioada de integrare de 1 minut, 15 minute şi 60 minute.
În cadrul investiţiei privind implementarea unui sistem de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro s-au instalat o nouă platformă informatică, un sistem de backup (Disaster Recovery), subsisteme de telecontorizare în 107 amplasamente, respectiv staţii electrice de înaltă tensiune aparţinând Transelectrica şi terţilor.
Realizarea acestei investiţii aduce multiple beneficii, printre care promovarea tehnologiilor şi sistemelor deschise, precum şi integrarea cerinţelor conceptului SMART Metering. De asemenea, se garantează corectitudinea şi securitatea datelor, iar flexibilitatea sistemului permite adaptarea la modificările legislative. Implementarea cerinţelor Codului de măsurare a energiei electrice, inclusiv cele referitoare la mărimile citite din contoare şi la securitatea informatică, este un alt beneficiu important. În plus, sunt implementate concepte moderne de management şi control, iar serviciile de suport pentru clienţi sunt îmbunătăţite. Managementul tuturor contoarelor devine mai eficient, iar publicarea datelor măsurate se va face la intervale mai scurte, astfel încât participanţii la pieţele de energie vor putea reduce consumurile şi costurile aferente energiei electrice. Aceste măsuri vor contribui la securitatea sistemului energetic şi la creşterea eficienţei energetice.
În prezent, se află în derulare cea de-a doua componentă a proiectului, respectiv "Implementarea unui Sistem de monitorizare a calităţii energiei electrice (Power Quality Monitoring System, PQMS), care cuprinde: subsisteme de monitorizare a calităţii energiei electrice din staţiile electrice de transformare, o platformă informatică şi echipamente pentru asigurarea securităţii cibernetice".
Obiectivele principale au în vedere extinderea monitorizării calităţii energiei electrice la nivelul întregii reţele electrice de transport, menţinerea calităţii energiei electrice conform Standardului de Performanţă şi reducerea timpului de realizare a acestui proces.
Perioada de implementare a proiectului finanţat din Fondul pentru Modernizare, prin Contractul MF 2022-1 RO 0-016, cu o valoare totală nerambursabilă de 88.806.776,94 lei, este până în luna mai 2027.
Opinia Cititorului