Transilvania Investments reintegrează fosta platformă Indepedenţa Sibiu

S.B.
Piaţa de Capital / 18 iulie 2022

Transilvania Investments reintegrează fosta platformă Indepedenţa Sibiu

Primii paşi în procesul de reintegrare în viaţa comunităţii a sitului industrial Independenţa Sibiu au loc, în această perioadă, la iniţiativa Transilvania Investments, fondul de investiţii ce deţine pachetul majoritar al companiei ce are în administrare această zonă.

Peste 8 hectare de teren, situate adiacent zonei centrale a oraşului, aşteaptă idei din partea comunităţii pentru ceea ce poate deveni unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare a unui sit industrial din România.

Prin Casa Albă Independenţa, compania ce deţine terenul de 8.75 hectare de pe fosta platformă industrială, Transilvania Investments a demarat un proces de consultare publică la care a invitat autorităţi locale, oameni de cultură şi de afaceri, arhitecţi, organizaţii din zona de mediu şi patrimoniu, proprietari din imediata vecinătate. Scopul final al întregului proces este de a afla ce-şi doreşte comunitate locală să regăsească în această zonă cheie a oraşului şi de a defini împreună identitatea unui spaţiu care, în acest moment, nu este utilizat decât într-o proporţie foarte redusă.

"Potenţialul acestui spaţiu este foarte mare, iar responsabilitatea noastră ca principal acţionar este de a ne asigura că destinaţia finală va fi în acord cu ceea ce sibienii îşi doresc. Situl Independenţa este o parte importantă din istoria Sibiului. Împreună putem să-i conferim un statut definitoriu pentru viitorul economic, cultural şi social al oraşului.", spune Radu Roşca, preşedinte

Transilvania Investments.

În 27 iulie a.c., în cadrul ansamblului industrial Independenţa, va avea loc cea de-a doua sesiune de întâlniri cu comunitatea. Consultările sunt structurate sub forma unui proces iterativ compus dintr o serie de patru ateliere, care conduce către formularea unei soluţii optime. Toţi cei invitaţi îşi expun propriile idei asupra temelor puse în discuţie.

"Rezultatele procesului de planificare participativă se vor regăsi atât în proiectul de plan urbanistic zonal pe care îl vom înainta autorităţilor, cât şi într-un set suplimentar de recomandări pentru un masterplan al zonei.", spune Maria Gavozdea, arhitect în cadrul A. Plan, compania desemnată pentru a coordona întreg procesul. "Viitorul acestui sit trebuie gândit dincolo de normele rigide ale unui PUZ, iar efortul făcut de proprietar sperăm să consolideze acest mod nou de abordare a reintegrării urbane a siturilor industriale din România şi nu numai, cu implicarea prealabilă a comunităţii".

Terenul de pe fosta platformă industrială este deţinut de Casa Alba Independenţa şi este utilizat, în prezent, doar în proporţie de sub 10%, prin spaţiile ocupate aici de Tribunalul Sibiu şi centrul de afaceri dezvoltat de companie în fostul corp administrativ.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. doar marketing si vorbe goale din partea transilvania investments..

    1. Referitor la opinia anterioară nu trebuie să ocolim faptul că s-au înregistrat și SUCCESURI spectaculoase, ca de exemplu schimbarea denumirii fondului, de la banalul SIF3, la Transilvania investments sau acțiunea de fidelizare prin acordarea de acțiuni GRATUITE......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb