TRANZACŢIE DE 95 MILIOANE DE EURO  Bank of Cyprus vinde către Strabag creditul acordat Hotelului Marriott

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 august 2014

Bank of Cyprus vinde către Strabag creditul acordat Hotelului Marriott

Bank of Cyprus a semnat un acord să vândă activele legate de Societatea Grand SRL (GHES), care deţine hotelul JW Marriott Bucureşti, către Strabag, pentru 95 de milioane de euro, potrivit unui raport de ieri. Activele cuprind (i) un acord de facilitate între GHES, ca împrumutat, şi Bank of Cyprus - Sucursala România, în calitate de creditor, (ii) 1.474.482 acţiuni emise de GHES către un afiliat al Băncii, reprezentând 35,292% din capitalul social al GHES şi (iii) un acord de împrumut subordonat între GHES, în calitate de împrumutat, şi un afiliat al Băncii, în calitate de creditor. Vânzarea este condiţionată de respectarea condiţiilor specifice prevăzute în acord.

Suma de vânzare este de 95 de milioane de euro, sub rezerva unor ajustări făcute până la finalizarea acordului, estimată pentru finalul lunii septembrie, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie.

Încasările din vânzarea vor spori poziţia de lichiditate a băncii, potrivit instituţiei. Pierderea contabilă din tranzacţie este de aproximativ 1 milion de euro, însă există un impact pozitiv de aproximativ 7 milioane de euro pe poziţia de capital a Grupului.

Vânzarea se încadrează în strategia Grupului de a se concentra asupra afacerilor principale şi eliminarea operaţiunilor care sunt considerate "non-core" şi în conformitate cu Planul de restructurare. Este, de asemenea, în conformitate cu decizia grupului de a reduce treptat prezenţa în România şi pentru a ieşi în cele din urmă de pe piaţa românească.

În luna aprilie, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), ne-a spus că Bank of Cyprus are în vedere să părăsească ţara noastră. Potrivit domniei sale, Bank of Cyprus România vânduse cel mai mare activ pe care îl avea în portofoliu, un credit de 110 milioane euro acordat companiei care deţine hotelul JW Marriott din Bucureşti.

Împrumutul acordat în 2007 avea scadenţă în octombrie 2012, dar a fost prelungit în toamna anului trecut pentru încă cinci ani, garanţiile constituite acoperind principalul, în valoare de 110 milioane euro, cât şi o sumă suplimentară de 33 de milioane euro aferentă tuturor obligaţiilor ce decurg din împrumut.

Creditul a fost garantat cu terenul de 28.457 metri pătraţi, din Calea 13 Septembrie şi clădirea de 69.307,58 metri pătraţi, care include hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel şi complexul aferent, cu spaţiile comerciale, birouri, cazinou, parcare interioară şi exterioară, precum şi toate îmbunătăţirile aduse imobilelor în garanţie, arată sursele de presă.

Bank of Cyprus controlează, prin intermediul unei subsidiare înregistrată în Cipru - Gosman Properties Limited, 93,8% din ONT Carpaţi, care a deţinut, până în toamna anului trecut, 35,292% din acţiunile companiei "Societatea Companiilor Hoteliere Grand" (SCHG), proprietarul JW Marriott.

Participaţia la Grant la ONT Carpaţi, societate aflată în faliment, a fost vândută în septembrie 2013, către Unknownplan Properties Limited, firmă înregistrată în Cipru şi reprezentată de Georgios Christoforou, fostul director general al Bank of Cyprus România, pentru 13 milioane de euro, conform presei.

Creditul de 110 milioane euro către proprietarul hotelului Marriott este garantat şi cu 99,97% din acţiunile de la SCHG.

În garanţie sunt constituite, conform surselor citate, şi toate contractele Marriott, inclusiv contractul de management, contractele de închiriere, garanţii, contractele de asigurare, precum şi toate contractele viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb