TRANZACŢII ÎN IULIE CÂT ÎN TOT SEMESTRUL I Raiffeisen Capital & Investment a ajuns în fruntea topului intermediarilor de la BVB

SIMONA ŞERBĂNESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 august 2013

Raiffeisen Capital & Investment a fost cel mai activ intermediar de la Bursa de Valori Bucureşti, în luna iulie, cu tranzacţii cumulate (BVB, Rasdaq şi ATS) de 1,13 miliarde de lei, jumătate din totalul anului, după ce pe segmentul obligaţiuni a totalizat 559,2 milioane lei, 90% din rulajul pieţei.

RCI a intermediat, în iulie, vânzarea, printr-un plasament privat, de obligaţiuni Raiffeisen Bank, de 225 milioane de lei, cu maturitate la trei ani şi cu dobândă fixă de 5,5% pe an.

Tranzacţionarea obligaţiunilor corporative emise de Raiffeisen Bank a început ieri.

Astfel, RCI a depăşit cu puţin valoarea tranzacţionată de Swiss Capital (2,21 miliarde lei la şapte luni), suflându-i acesteia prima poziţie în topul pe tot anul.

În iulie, Swiss Capital a intermediat tranzacţii în valoare de 242,3 milioane lei, în scădere cu aproximativ 5% în comparaţie cu luna precedentă, iar locul trei a fost ocupat de Banca Comercială Română (BCR), cu un cumul de 148 milioane lei, în creştere cu 33,4% faţă de luna iunie.

În iulie, Raiffeisen Capital & Investment ocupă prima poziţie şi în ceea ce priveşte valoarea schimburilor cu acţiuni şi unităţi de fond (579,5 milioane de lei), de aproximativ 10 ori mai mare în comparaţie cu luna iunie. Topul este completat de Swiss Capital şi Banca Comercială Română, care au înregistrat tranzacţii cu acţiuni în valoare de 241,3 şi, respectiv, 117 milioane de lei.

Deltastock AD, lider în topul intermediarilor de la Sibex

Pe piaţa derivatelor de la Sibex, prima poziţie în topul intermediarilor este ocupată, în luna iulie, de Deltastock AD, care a încheiat 31.099 contracte. Locul doi, în clasament, a revenit SSIF Broker (19.936 contracte), podiumul fiind completat de Tradeville, cu peste 12.300 de contracte încheiate.

SSIF IFB Finwest domină detaşat, în luna iulie, piaţa spot a Bursei de Mărfuri Sibiu (Sibex), cu o valoare a tranzacţiilor de peste 4 milioane de lei. Topul este completat de SSIF Intervam şi Tradeville, ale căror tranzacţii au fost de 378.087 şi, respectiv, 81.600 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb