Poliţiştii şi procurorii DIICOT vasluieni au efectuat percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete, în urma acţiunii, trei persoane fiind reţinute. Ele urmează a fi prezentate instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat al IGPR, la data de 23 iunie poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vaslui, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vaslui, beneficiind de sprijinul poliţiştilor Poliţiei Municipiului Huşi, au efectuat 9 percheziţii la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.
În fapt, membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi introdus în ţară, prin alte locuri decât cele prevăzute de lege pentru controlul vamal sau prin locurile prevăzute de lege, dar prin sustragerea de la controlul vamal, a unor mărfuri supuse regimului accizabil.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada 2014-2015, pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui, 6 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.
Pe timpul desfăşurării activităţilor infracţionale, membrii grupului ar fi deţinut şi comercializat ţigări provenite din Republica Moldova, cantitatea totală fiind de peste 10.000 de pachete ţigări de diferite mărci.
În urma acţiunii, trei din membrii grupării au fost reţinuţi pentru 24 ore, iar faţă de un altul a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Cei în cauză urmează a fi prezentaţi magistraţilor Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă, iar în cauză cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări.
În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.