Agenţia de rating Standard & Poor's (S&P) este vinovată că a indus în eroare investitorii prin atribuirea celui mai important calificativ unui produs derivat complex, a cărui valoare s-a prăbuşit în mai puţin de doi ani după ce a fost creat de "ABN Amro Bank" NV, conform sentinţei Tribunalului Federal din Australia.
Instanţa arată că S&P şi divizia australiană a băncii olandeze "ABN Amro", deţinută în prezent de grupul britanic RBS, "a înşelat" şi "a indus în eroare" 12 consilii locale care au investit în derivate complexe de credit (de tip CPDO), în anul 2006, printr-un intermediar. Consiliile pretind că au pierdut peste 90% din suma de 16 milioane de dolari australieni (16,6 milioane de dolari SUA) investită în titlurile denumite Rembrandt, cărora S&P le-a acordat calificatul "AAA". Instanţa a stabilit că aceste consilii vor primi despăgubiri de 16 milioane de dolari australieni, însă costul total imputat părţilor acuzate s-ar putea ridica la 30 de milioane de dolari australieni, incluzând cheltuielile de judecată şi dobânzile.
Instanţa arată că nicio agenţie de rating rezonabilă nu ar fi putut atribui derivatelor ratingul de top. Derivatele respective sunt descrise în decizie drept extrem de complicate, iar S&P şi "ABN Amro" se fac vinovate şi de publicarea de informaţii fie false, fie cuprinzând "interpretări greşite sau neglijente", potrivit judecătorului federal.
Decizia instanţei reprezintă o premieră: este pentru prima dată când o agenţie de rating ajunge într-un proces pentru evaluarea unui produs financiar complex.
Dar, S&P respinge "orice sugestie" potrivit căreia opiniile sale sunt inadecvate, drept pentru care va ataca decizia tribunalului australian.
În Statele Unite, agenţiile de rating au reuşit până acum să evite acţiunile în justiţie prin care reclamanţii au încercat tragerea la răspundere pentru calificativele de top acordate unor produse financiare care s-au devalorizat masiv în timpul crizei financiare din 2007-2009.
Agenţiile se apără prin faptul că ataşează comunicatelor pe care le transmit o notă care precizează că informaţiile şi rapoartele lor trebuie considerate şi interpretate drept opinii.
S&P a avut, pe segmentul de rating, vânzări de 502 milioane de dolari în trimestrul al treilea din 2012, în creştere anuală cu 22%.