Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe omologul său polonez Andrzej Duda pentru realegerea 'istorică' a acestuia în funcţie, în urma scrutinului desfăşurat duminică, transmite Reuters şi Agerpres.
Politicianul naţionalist polonez, devenit unul dintre partenerii internaţionali preferaţi ai lui Trump, a fost luna trecută primul lider străin care a vizitat Casa Albă de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, ce a închis în mare parte graniţele.
'Felicitări prietenului meu Preşedintele Andrzej Duda al Poloniei pentru realegerea sa istorică! Sunt nerăbdător să ne continuăm munca importantă în multe domenii, printre care apărare, comerţ, energie şi securitatea telecomunicaţiilor!', a scris Trump luni, într-o postare pe Twitter.
Andrzej Duda a câştigat un al doilea mandat de cinci ani, după o luptă strânsă cu primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidând pe o platformă conservatoare şi religioasă.
După întrevederea din Biroul Oval de la Casa Albă, Trump le-a declarat reporterilor că ar putea să transfere o parte a trupelor americane din Germania în Polonia şi că acest gest ar trimite un mesaj puternic Rusiei.
Preşedintele american a mai spus că cei doi aliaţi în cadrul NATO discută un proiect de construire a unei centrale nucleare în Polonia.