TUDOREL ANDREI, PREŞEDINTELE INS: "Rata de recenzare a populaţiei a ajuns la 83%"

M.G.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 iulie 2022

"Rata de recenzare a populaţiei a ajuns la 83%"

Comisia pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor a prelungit perioada de recenzare până în 24 iulie

Rata de recenzare a populaţiei României se situează la 83%, a anunţat, ieri, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS). Acesta a mai precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în medie, 250.000 de persoane participă la recensământ la nivelul unei zile, iar ca urmare a acestui interes ridicat Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor din România a prelungit perioada de recenzare până în data de 24 iulie.

"În ultimele zile, pentru a sprijini procesul de recenzare, am creat puncte fixe şi din partea populaţiei am văzut că există un interes foarte mare (pentru recenzare). Asta înseamnă că cel puţin din această perspectivă recensământul populaţiei şi locuinţelor este receptat în mod corect de populaţie. Acum urmează ca cealaltă parte, în mod direct, să des­făşoare toate acţiunile astfel încât să răspundem pozitiv la interesul din partea populaţiei. La această dată avem o rată de recenzare de 83%, o putem aprecia ca fiind o rată bună, dar aici sunt câteva clarificări care trebuiesc făcute: în primul rând interesul sau rezultatele foarte bune înregistrate de anumite judeţe, iar pe de altă parte rezultatele mai puţin bune din anumite judeţe; în al doilea rând, dinamica numărului de recenzări la nivelul unei zile: aici păstrăm în mare parte aceeaşi ritmicitate, de regulă începutul săptămânii este caracterizat printr-o participare mult mai largă a procesului de recenzare, sunt în zilele de sâmbătă şi duminică rate de recenzare ceva mai mici, iar în ultimele zile, datorită introducerii punctelor fixe, există o participare mult mai largă şi avem o medie de aproape 250.000 de persoane care s-au recenzat la nivelul unei zile", a declarat preşedintele INS.

Potrivit acestuia, Botoşani este judeţul care a ajuns deja la o rată de recenzare de 100%, în timp ce Bucureştiul este codaş în acest clasament.

"Veţi vedea că dacă extrapolăm este o participare suficient de largă astfel încât în ultima zi a procesului de recenzare să avem aproape 100% populaţia României recenzată. Revenind la cele 2 grupe mari de judeţe: pe de o parte avem judeţe în care recenzarea s-a încheiat sau este la un nivel suficient de mare încât în următoarele zile să putem anunţa că avem o recenzare exhaustivă în aceste judeţe. Remarc în primul rând judeţul Botoşani, care a încheiat procesul de recenzare în ultimele 2 zile. În aceste condiţii Botoşani a reuşit un lucru extraordinar, să se încadreze în perioada planificată iniţial. La fel Vrancea, practic astăzi (ieri - n.r.) va finaliza recenzarea, este la 99,9%. (...) Este rata de recenzare pe baza rezultatelor de ieri (miercuri - n.r.)", a spus preşedintele INS.

Tudorel Andrei a clarificat că pot exista şi cazuri de supra-recenzare pentru anumite judeţe, adică judeţe care să depăşească 100% grad de recenzare, având în vedere ţinta oficială pe judeţe a recensământului care este bazată pe datele iniţiale de la nivelul comunităţilor.

"Noi estimăm iarăşi un grup de 7-8 judeţe care vor ajunge la o rată de recenzare foarte aproape de 100% în următoarele câteva zile. În egală măsură, din motive obiective sau subiective - vom face o analiză la finalul perioadei de recenzare - avem judeţe cu o rată mică de recenzare, iar aici avem Bucureştiul cu 55,4%, judeţul Timiş cu 65,8% şi Ilfovul cu 70,4%. Din fericire, prin crearea punctelor fixe există un interes foarte mare. Există o participare foarte mare atât în rândul populaţiei, dar şi primăriile au venit şi au creat aceste puncte fixe urmând ca astăzi (ieri - n.r.) să analizăm şi să luăm unele decizii privind îmbunătăţirea recenzării la nivelul acestor puncte fixe. Analizând această situaţie, ţinând seama şi de cadrul legal, am propus şi s-a primit o decizie pozitivă din partea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor să prelungim data de culegere a datelor din teritoriu până pe 24 iulie 2022. Considerăm că este o decizie corectă, mai ales ţinând seama de interesul populaţiei pentru a oferi date la recensământul populaţiei şi locuinţelor. Eu sunt sigur că această decizie va duce la o colectare cât mai bună a datelor de la nivelul populaţiei", a mai spus Tudorel Andrei.

Preşedintele INS a mai spus că există situaţii în mai multe judeţe în care persoane au fost somate şi înştiinţate că au primit o amendă datorită faptului că nu au răspuns recenzorilor, când aceştia au solicitat date.

Amenzile au fost cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei.

"Nu este aşa de plăcut să vii şi să primeşti o amendă în condiţiile în care informaţiile pe care le oferi nu îţi aduc niciun prejudiciu, ci aduc beneficii ţinând seama de ce se poate întâmpla la nivelul localităţii în perioada următoare. (...) Continuă recenzarea din uşă în uşă, în plus avem punctele fixe pentru a sprijini procesul de recenzare", a mai declarat Tudorel Andrei.

INS a anunţat anterior că aproape 47% din populaţia ţintă s-a autorecenzat din 14 martie până în 27 mai, în prima etapă.

Tudorel Andrei a mai precizat, cu privire la disputele dintre conducerea INS şi sindicatul angajaţilor din INS cu privire la salarizare, că "avem pe circuitul de avizare o nouă lege a statisticii care va pune pe alt plan ce face statisticianul", o lege care ar urma să îmbunătăţească salarizarea la nivelul instituţiei.

Situaţia şi numărul punctelor fixe create la nivelul celor 6 sectoare din Bucureşti:

- Sectorul 1: 40 de puncte fixe;

- Sectorul 2: 60 de puncte fixe;

- Sectorul 3: 47 de puncte fixe;

- Sectorul 4: 20 de puncte fixe;

- Sectorul 5: 30 de puncte fixe;

- Sectorul 6: 50 de puncte fixe.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. E interesant ca, in Bucuresti rata de raspuns pozitiv la recenzare e cam egala cu rata generala de vaccinare... iar asta spune multe despre increderea oamenilor in conducatori.

    Ideea e ca stiu niste oameni care s-au inchis in case cand a venit recenzorul la ei, spunand ca e vorba de o manevra a guvernului sa vada ce mai are omul prin casa in vederea inventarii de noi taxe si impozite lucru, desigur, nepopular intr-o tara cu venituri de mizerie.  

    1. AFARA DE ASTA : SANT COMUNISTII NOSTRII , CURIOSI , CA SA STIE , CATI MAI SANTEM IN TARA ASTA !!! PAI , SA NE CARMUIASCA EI CU CELEBRA LOR INTELEPCIUNE IN CONTINUARE , SI AFARA DE NISTE BATRANI NEPUTINCIOSI , O SA MAI RAMANA IN ROMANIA , DOAR DIAVOLUL SI MOARTEA !!! S-AU , CUM ZIC CRESTINII , DOAR ''''''' DRACUL SI CU TACS ' UL !!! '''''''............... !!!!!!!!!!!

      Sper că îți dai seama de ridicolul oamenilor ălora. Doar nu se venea cu "fonciirea". Ce vedea recenzorul? Că are TV color, aragaz și două preșuri? BMW-ul din 1995 îl vedea în parcare? Și îl nota pe șest pe tabletă? Alta e treaba cu rata mică a Bucureștiului. Foarte mulți nu au buletin, acte de proprietate etc, doar lucrează și eventual locuiesc în el - chirie, care nici aia nu e declarată. Fie s-au recenzat la locul de baștină, fie n-au făcut nimic.

      Nu ti se pare dubios ca au inceput sa vorbeasca despre cresterea taxelor locale pe cladiri si terenuri imediat dupa inceprerea rencensamatului? Or sa urmeze taxele pe centrala termica, cosurile de fum, pe apa, etc, pe primul caine, etc. adicat tot ce are omul prin curte.

      Temerile oamenilor sunt indreptatite.  

      Nu particip la referendum si da, evit orice intalnire cu recenzorul. Este dreptul meu, potrivit OUG-ului recensamantului.

      Sugerez oricarui roman sa citeasca acel OUG si sa inteleaga ce fel de grozavie statistica se intampla in spatele foii. 

      Ati auzit desigur stirea ca vreo 2 mil de romani s-au autorecenzat "Gresit", zic autoritatile.... si au primit degeaba o zi de concediu. 

      Cum au detectat autoritatile ca raspunsurile au fost "gresite"? Raspunsul il aflati in OUG. Autoritatile au cerut informatiile de la toate institutiile publice la care ati prezentat vreodata buletinul. Ba si de la cele private, ca furnizorii de telecom. Si toate informatiile s-au centralizat intr-o imensa baza de date.

      PArticiparea voastra la referendum LE DA LOR CONSIMTAMANTUL SA VA FOLOSEASCA DATELE. Pe cele PE CARE NU LE DATI PRIN FORMULAR, pe cele DIN SPATE. 

      Ce OUG e vorba?

      voi nu va veti mai face vreodata bine. eu am fost recenzor in recensamantul din 2011. nu am avut ABSOLUT nicio cerinta de a "fotografia" ceva prin casele oamenilor. era atata alergatura ca oricum nu pridideai cu completarea formularelor. daca ati gandi cat de cat v-ati pune intrebarea "de ce s-a permis autorecenzarea pe internet daca se dorea acumularea de informatii suplimentare?". dar cu ganditul este greu in Romania anti-vaccinistilor, AUR-istilor si pro-rusilor.

      recensamantul populatiei este extrem de important, ofera informatii despre dinamici in profil demografic, teritorial etc. informatiile astea sunt folosite in formularea de politici publice de dezvoltare in diverse sectoare si, nu in ultimul rand, in analiza a numerosi indicatori care dau semnale despre schimbari necesare si/sau reforme. 

      si NU! NU este dreptul nimanui de a alege sa nu fie recenzat. mai mult, obstructionarea recensamantului prin refuzul de a oferi informatii este contraventie si se sanctioneaza:  

      Art. 54. - 

      (1) Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice: 

      a) împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sau a desfăşurării, în orice mod, a lucrărilor recensământului;

      b) refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete; 

      Intrebarile sunt intruzive - cate locuinte ai, ce ai prin casa, cu cine locuiesti, etc?

      Ce-l freaca pe statul roman de astfel de lucruri? 

      Ce intelege statul roman prin "capul gospodariei" ?? Avem asa ceva in casa? Daca intr-o familie lucreaza doar femeia si barbatul nu, femeia e "capul gospodariei" sau cum ?? 

      Intrebarea despre uniunea consensuala e nesimtita de-a dreptul? Ce-l ftpe statul roman grija, nene, cu cine locuiesc eu intre 4 pereti. daca e nevasta, amanta sau mai stiu eu ce ?? 

      Bine au facut cei care nu s-au autorecenzat si au tinut usa inchisa.  

      oug nr.19 din 4 februarie 2020 este OUG-ul recensamantului.

      Iar pentru recenzorul dezinformator de la 1.6.... bre semianalfabetule juridic, tu citezi ceva si nici macar nu intelegi ce ai scris. 

      In articolul respectiv se mentioneaza "impiedicarea".... daca nu raspunzi la usa pentru ca Politia spune sa nu raspunzi persoanelor necunoscute, nu impiedici pe nimeni sa faca recensamantul. A impiedica inseamna a te prezenta fizic in fata recenzorului si a-l impiedica sa intre in bloc, sa sune la usa, sa mearga din casa in casa. A nu ii raspunde la usa ESTE UN DREPT AL OMULUI, mai natangule. 

       

      Iar litera b) inseamna "refuzul furnizarii informatiilor solicitate".... adica sa vina recenzorul sa te intrebe ceva "cate case ai" si tu sa nu raspunzi. Daca recenzorul nu a intrat in casa ta pentru ca nu i-ai raspuns NU SE INCADREAZA. 

      Hai, mergi si canta la alta masa, teroristule. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb