Înmanarea proiectului de parteneriat privind resursele minerale strategice ale Ucrainei către Statele Unite a fost anunţată vineri, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a declarat la începutul lunii februarie că doreşte să obţină acces la aceste bogăţii în schimbul sprijinului american, informează AFP.
"Ucraina a predat documentul", a declarat presei un membru al delegaţiei ucrainene la Conferinţa de securitate de la Munchen, unde americanii şi ucrainenii urmează să se întâlnească vineri.
Potrivit acestei surse, partea americană a solicitat o amânare pentru a studia proiectul ucrainean.
Două surse din delegaţia ucraineană la Conferinţa de securitate de la Munchen au declarat pentru Reuters că partea americană a cerut timp până la ora locală 17:00 (16:00 GMT) pentru a analiza proiectul de acord.
Întrebat dacă va exista vineri un acord privind resursele minerale între Washington şi Kiev, Vance a declarat la Munchen: "haideţi să vedem".
Anunţul intervine în condiţiile în care o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi vicepreşedintele american J.D. Vance este aşteptată vineri la Munchen.
Liderul ucrainean intenţionează să apere poziţia ţării sale în faţa noii administraţii americane, hotărâtă să pună capăt rapid a aproape trei ani de război.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a fost la Kiev săptămâna aceasta pentru a prezenta un prim proiect de acord, pe care preşedintele Zelenski a spus că doreşte să îl studieze în vederea unei finalizări la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
Trump, un critic de lungă durată al fondurilor alocate de Washington Ucrainei pentru a se apăra împotriva invaziei ruse, a sugerat luna aceasta că doreşte acces la resursele minerale strategice ale Ucrainei drept compensare pentru ajutorul oferit.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 15:08)
Sah Mat.Putin a dat cu oistea in gard .Trump nu mai poate da inapoi Vance i-a cam taiat macaroana si se pozitioneaza linga Ucraina si linga NATO. Fetele de la Moulin Rouge fac minuni .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 18:50)
Exact, să vedem cum mai cedează Trump teritorii…
Ca acelea sunt bogate în pământuri rare.
De aceea le vor și rușii.
1.2. Vând pielea ursului din pădure (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 08:00)
Le fac rușii o ofertă mai bună americanilor.
Pe ruși nu îi interesează nici resursele, nici teritoriul nici ucrainenii. Vor o zonă de protecție față de NATO.
Micșorează oferta până când Ucraina nu ar mai rămâne cu nimic în cazul în care ar câștiga ceava, cândva, cumva.
Nu asta e calea.
Cert este că UE nu ia nimic. Când ești prost așa se întâmplă.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 15:10)
Bineinteles, pai 500 de miliarde pompate in ucraina si aruncate la gunoi de Zelensky prin actiuni de tip Kursk, plus furate de el, nimeni n a zis ca sant cadou
2.1. Citare din Zelenski (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 08:03)
Din cele 200 miliarde care se zice că s-au dat în Ucraina au ajuns 78 miliarde.
Tu vorbești de 500 .
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 15:34)
Acum vine si nota de plata, dupa 3 ani de iluzie Zelenski va fi lovit de realitate. , Prima data ramane fara teritoriile cucerite de Rusia, mai "renunta" de bunavoie la minerale in valoare de 500 miliarde si distruge natura prin minerit, mai primeste un credit pentru reconstructie si "dezvolatorii, constructorii" o sa fie strainii de la care o sa primeasca creditul. Ukraina o sa ramana cu pierderi si datorii uriase . Si probabil nici nu o sa intre in NATO, ca numai asa se va opri Putin.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 16:54)
asa-i cu vecini rusi.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 17:46)
"Sa îți ții prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape"
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 18:47)
Asta nu înseamnă să fii prieten cu dusmanii, Georgescule. sau n-ai înțeles talcul?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 16:57)
Actorasul planetar, a vandut toata Ucraina deja,
mai are un as in maneca, de oferit occidentului,
fetele nemaritate care nu au fugit din tara
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 17:23)
Da, acolo are cu ce se mandri, ele sant adevarare bo.be :):)
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2025, 17:23)
...bombe.