UE adoptă noi sancţiuni împotriva unor oameni de afaceri apropiaţi de Vladimir Putin

E.D.
Internaţional / 29 iulie 2014

Uniunea Europeană a decis ieri să îngheţe activele unui om de afaceri rus, acuzat că a beneficiat de pe urma anexării Crimeei, şi vrea să sancţioneze în acelaşi mod alţi trei oligarhi apropiaţi de preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat o sursă diplomatică, citată de AFP.

Decizia a fost luată în cursul unei reuniuni a ambasadorilor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ea urmând să fie confirmată marţi în urma unor consultări.

Uniunea Europeană va sancţiona, de asemenea, trei entităţi economice active din Crimeea şi lideri ai mişcărilor separatiste din estul Ucrainei, a precizat sursa citată.

Identităţile persoanelor şi entităţilor vizate de sancţiuni vor fi publicate miercuri, în Jurnalul Oficial al UE.

Autorităţile germane au insistat asupra sancţionării oligarhilor. "Trebuie să le îngheţăm conturile bancare în capitalele europene şi să le retrage autorizaţiile de călătorie", a anunţat sâmbătă vicecancelarul german Sigmar Gabriel. "Trebuie să facem acest lucru săptămâna viitoare", a insistat el.

"Liderii europeni sunt conştienţi de riscurile unor represalii din partea conducerii din Rusia", a declarat o sursă apropiată de negocierile asupra unor noi sancţiuni.

"Putin va încerca să-i divizeze pe europeni şi acţiunea sa va fi un test pentru unitatea Uniunii Europene", a adăugat această sursă.

Uniunea Europeană a plasat deja pe lista neagră 87 de persoane şi 20 de entităţi ruse cărora le sunt interzise vizele de intrare pe teritoriul european şi ale căror conturi sunt îngheţate în UE.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb