UE anchetează fuziunea "Alstom" - "Siemens"

Ziarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2018

Comisia Europeană a lansat, vineri, o anchetă aprofundată asupra proiectului de fuziune între constructorii feroviari "Alstom" şi "Siemens", informează AFP, conform Agerpres.

În luna martie a acestui an, gigantul german "Siemens" şi rivalul francez "Alstom" au semnat un acord privind fuziunea activităţilor lor feroviare, creând un lider european care va putea concura cu firma chineză de stat CRRC şi cu grupul canadian "Bombardier". "Alstom" produce trenurile de mare viteză TGV, iar divizia de transport feroviar a "Siemens" produce garniturile de tren de mare viteză ICE.

Într-un comunicat de presă difuzat vineri, Executivul comunitar s-a declarat îngrijorat de faptul că această fuziune ar putea reduce concurenţa pentru furnizarea mai multor tipuri de trenuri şi sisteme de semnalizare. În consecinţă, Bruxelles-ul intenţionează să examineze dacă această tranzacţie "îi va lipsi pe operatorii feroviari europeni de posibilitatea de a alege în materie de furnizori şi produse inovative şi va conduce la o creştere de preţuri, care în cele din urmă va putea afecta milioane de europeni care utilizează zilnic transportul feroviar", a informat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Comisia a fixat data de 21 noiembrie drept termen limită până la care va decide dacă aprobă sau nu această fuziune. Executivul comunitar subliniază că demararea unei anchete aprofundate nu prejudiciază rezultatul investigaţiei.

"Alstom" are 32.800 de angajaţi pe plan global, în timp ce divizia de mobilitate a "Siemens" are 28.800 de angajaţi. Principalul obiectiv al alianţei este de a face faţă concurenţei în creştere din China. Vânzările lor combinate se ridică la 15,3 miliarde de euro (18 miliarde de dolari), iar profitul operaţional este estimat la 1,2 miliarde de euro. Firma chineză CRRC înregistrează venituri anuale de aproximativ 28 miliarde de dolari.

"Alstom" şi "Siemens" au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb