Un deputat liberal îi cere ministrului Dezvoltării să trimită corpul de control la ISC Iaşi

F.F.
Politică / 18 noiembrie 2019

Un deputat liberal îi cere ministrului Dezvoltării să trimită corpul de control la ISC Iaşi

Deputatul PNL Marius Bodea a sesizat Ministerul Dezvoltării şi a cerut trimiterea corpului de control la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Iaşi pentru a verifica pasivitatea acestei instituţii privind "haosul urbanistic" din oraş.

Marius Bodea afirmă, că mai multe petiţii ale locatarilor din diverse cartiere ale Iaşiului, care vizau modul în care sunt construite imobile pe spaţiile verzi sau între blocuri, au fost ignorate de ISC Iaşi.

Liberalul a dat ca exemplu petiţia semnată recent de câteva sute de oameni din zona Nicolina, nemulţumiţi că nu au fost consultaţi în privinţa construirii între blocuri a unui imobil cu şase etaje pe un teren de numai 400 de metri pătraţi.

Potrivit deputatului Marius Bodea, reprezentanţii ISC Iaşi ar fi trebuit să verifice legalitatea documentaţiei urbanistice, însă au oferit "un răspuns care contrazice realitatea din teren".

El a precizat că trebuie oprit "haosul urbanistic care distruge zone întregi ale oraşului".

Totodată, deputatul Marius Bodea consideră că primarul Mihai Chirica, dar şi viceprimarul Gabriel Harabagiu ar trebui să vină în faţa oamenilor să le explice de ce aprobă construcţia de blocuri, fără "să existe vreo logică urbanistică".

Locatari din diverse zone ale Iaşiului au protestat în ultimul an, în câteva rânduri, nemulţumiţi de faptul că primăria a emis autorizaţii de construcţie a unor blocuri turn pe spaţiile verzi sau între blocurile deja existente.

În ultima lună, astfel de proteste au avut loc în cartierele Nicolina şi Tătăraşi.

Aproximativ 150 de persoane au protestat, în 20 octombrie în cartierul ieşean Tătăraşi, nemulţumite că în zonă va fi ridicat un bloc cu şapte etaje. Un bărbat care s-a declarat susţinător al proiectului i-a stropit cu apă pe participanţi, fiind luat ulterior din mulţime de către poliţişti şi amendat pentru tulburarea liniştii publice.

Oamenii au reclamat că spaţiul verde va fi distrus, iar în plus zona va fi sufocată de maşini, în condiţiile în care nici în prezent nu există locuri suficiente de parcare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb