UN ROMÂN, UN AMERICAN ŞI UN NEAMŢ, ADICĂ TREI NEMŢI  Klaus îi primeşte pe Hans şi Hans

La jumătate de an după ce România şi l-a ales ca Preşedinte pe cetăţeanul român de etnie germană Klaus Werner Iohannis, Statele Unite ale Americii au numit la Bucureşti un ambasador de origine germană, Hans G. Klemm.

Cine este şi ce nu este Hans G. Klemm? Este diplomat de carieră şi nu unul tânăr: în vârstă de 57 de ani, are peste 30 de ani vechime în Serviciul Diplomatic al Statelor Unite. A avansat treptat în ierarhia Departamentului de Stat şi a ocupat succesiv posturi în ambasadele americane din Germania, Coreea de Sud, Trinidad - Tobago, Japonia. În această perioadă, a acumulat experienţă profesională şi pregătire academică în economie internaţională. Premergător numirii la Bucureşti, a îndeplinit mandate în zone de conflict şi dificile din perspectiva intereselor americane: în Afghanistan (coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii, în intervalul 2010-2012) şi în Timorul de Est (ambasador, în perioada 2007 - 2010).

Vorbeşte fluent limbile germană şi japoneză, o combinaţie provocatoare pentru intelectul oricărui om. E familiarizat cu europenii şi cu arabii: s-a născut şi a crescut în Dearborn, oraş cu puternice comunităţi irlandeză, germană şi poloneză, depăşite însă numeric, în ultima jumătate de secol, de o comunitate arabă ajunsă la 30% din totalul locuitorilor şi în care ponderea majoritară o au libanezii (cea mai mare proporţie de libanezi a vreunui oraş din SUA).

Implicaţiile numirii sale la Bucureşti şi modul în care îşi va îndeplini mandatul pot fi numai estimate. Ca diplomat de carieră, va urma riguros agenda Departamentului de Stat, pe care se regăsesc două priorităţi vizând România ce coincid cu istoricul său profesional: Afghanistan şi lupta anticorupţie. Originea germană şi calitatea sa de vorbitor fluent al limbii germane pot fi văzute ca puncte de convergenţă scontate cu Preşedintele Klaus Iohannis, care denotă preocuparea pentru dezvoltarea unei legături strânse cu acesta (similare celei avute de Ambasada SUA cu precedentul ocupant al funcţiei de la Cotroceni).

Poate Hans G. Klemm va face apel la amintirile din copilărie pentru a încuraja dialogul cu ambasadorii arabi acreditaţi la Bucureşti. Poate se va prevala de faptul că este tiz cu ambasadorul german în România, Hans Werner Lauk şi amândoi au experienţa profesională a Afghanistanului, pentru a stimula colaborarea între misiunile diplomatice pe care le conduce fiecare. Faptul că provine din Dearborn, unul dintre centrele industriei de automobile din statul Michigan şi locul de naştere al lui Henry Ford, ar putea fi premisa unei vizite timpurii la fabrica din Craiova a companiei Ford.

Nu este suporter de campanie recompensat de Preşedintele SUA şi nici politician împins în post de vreun partid. Nu pare a fi conectat la interesele corporatiste americane, în detrimentul obiectivelor politice şi militare stabilite la nivelul instituţiilor de la Washington. Nu e lipsit de expertiză în ce priveşte chestiunile economice în relaţiile internaţionale şi impactul stării de securitate, din interiorul unui stat sau regionale, asupra acestora.

La audierea sa de către Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului american, Hans G. Klemm a susţinut un discurs prudent şi, în acelaşi timp, ferm. Prudent, prin reperele "clasice" pe care le-a menţionat: participarea României în Afghanistan, dimensiunea militară a relaţiei bilaterale, necesitatea continuării luptei anticorupţie, componenta petrogazeiferă a securităţii energetice, prezenţa în ţara noastră a companiilor americane din domeniul IT&C. Ferm, prin tonalitatea imprimată comunicării, exemple fiind: "mă angajez să dublăm susţinerea acordată instituţiilor anticorupţie din România şi societăţii civile" şi "voi lucra cu hotărâre pentru a consolida atât rolul României în NATO, cât şi parteneriatul nostru bilateral". Hans Klemm le-a vorbit senatorilor pe înţelesul lor şi, în acelaşi timp, pe linia Departamentului de Stat, care e mai sec şi consecvent amintită la Bucureşti cu prilejul vizitelor făcute de Victoria Nuland.

Pe partea economică, discursul său a reflectat faptul că, în continuare, SUA lasă la iniţiativa autorităţilor române cooperarea bilaterală, cu excepţia zonelor sale de interes specific, precum resursele de hidrocarburi şi tehnologia informaţiei, care derivă, inerţial, din proiecţia globală a economiei americane. Fără o particularizare la adresa economiei româneşti, ceea ce confirmă, încă o dată, amplitudinea limitată a preocupării SUA în privinţa României şi explică, doar parţial, de ce Parteneriatul Strategic lansat în anul 1997, deci acum aproape 20 de ani, a rămas inconsistent din punct de vedere economic şi s-a consolidat cu prioritate pe dimensiunea militară şi cea de intelligence.

Spre deosebire de Japonia, Coreea de Sud, chiar şi de Turcia, autorităţile române au demonstrat nepricepere în a extrage avantaje economice din relaţia de parteneriat strategic şi chiar au permis manifestarea insidioasă la Bucureşti a unor interese purtând eticheta de "americane", dar care, în fapt, au fost şi sunt emanaţii de natură privată în siajul intereselor de stat ale SUA. Exemplele vizibile sunt apariţia generalului în rezervă Wesley Clark drept consilier al premierului României sau gravitarea fostului ambasador Mark Gitenstein în jurul Fondului Proprietatea şi al companiei Astra Asigurări.

Pentru Hans G. Klemm, mandatul de ambasador la Bucureşti este cel mai important de până acum şi, în mod evident, nu este unul de final de carieră. După Afghanistan şi Timorul de Est, probabil că este un "post-recompensă", cum informal se acordă majoritatea posturilor din cadrul Ambasadei SUA în România (stat stabil şi relativ liniştit din punct de vedere politic, cu vădită orientare pro-americană). Dar noul ambasador american este un profesionist şi pare trimis să facă treabă. Contextul intern şi regional al României, precum şi cel internaţional în care se află SUA sunt deopotrivă incitante. Înainte de orice, e previzibil un triunghi de dialog între ambasadorul Hans G. Klemm, preşedintele Klaus Werner Iohannis şi ambasadorul Hans Werner Lauk. Preşedintele nostru va trebui să împace, româneşte, capra americană şi varza germană.