Un trilion de la BCE pentru continuarea dramei europene

Bugete naţionale tot mai dezechilibrate, datorii publice în creştere şi un sistem bancar pentru care ideea de stabilitate pare un ideal tot mai îndepărtat. Acestea sunt caracteristicile definitorii ale majorităţii economiilor din zona euro, trăsături care reflectă incapacitatea autorităţilor de a găsi căile de ieşire din criză.

Continuarea tendinţei de contracţie a creditării, pe fondul presiunilor semnificative de creştere a creditelor neperformante, obligă Banca Centrală Europeană să treacă la relaxarea cantitativă.

Momentul este favorabil, în condiţiile în care presa continentală scrie tot mai mult despre pericolul deflaţiei sau menţinerea, pe termen lung, a unei inflaţii cu mult sub ţinta BCE, deşi demonstraţiile şi grevele din ultima perioadă, inclusiv în Germania, au avut ca scop obţinerea unor majorări salariale.

Mai contează că deflaţia europeană pare să existe mai mult în scriptele oficiale? Desigur că nu, deoarece este nevoie de o justificare pentru ceea ce pregăteşte Banca Centrală Europeană: un blitz monetar de circa 1.000 de miliarde de euro.

Faza iniţială a fost testarea reacţiilor pieţelor şi ale populaţiei, printr-o ştire publicată de Frankfurter Allgemeine Zeitung, care se referă la "modelarea" efectului achiziţiilor de obligaţiuni asupra inflaţiei.

O ştire Bloomberg referitoare la informaţiile din FAZ arată că "oficialii BCE şi-au exprimat opţiunea mai ales pentru politici de relaxare a creditării", iar "BCE va colabora, în această lună, cu Banca Angliei referitor la propunerile privind titlurile ABS" (n.a. acronimul ABS vine de la Asset Backed Securities, titluri financiare obţinute în urma securitizării activelor bancare, de obicei credite).

Subiectul colaborării cu Banca Angliei arată că relaxarea cantitativă a BCE nu se va axa pe achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale, încă interzisă de tratatele europene, ci pe achiziţionarea de titluri financiare rezultate în urma securitizării creditelor din portofoliile băncilor.

Se pare, deci, că deflaţia europeană este doar o scuză transparentă pentru lansarea unui nou program de susţinere a băncilor din zona euro, deosebit de util pe fondul iminenţei testelor de stres la nivel continental.

Banca Franţei nu a mai avut, însă, răbdare să aştepte acţiunile BCE. Cu câteva zile înainte de apariţia ştirii privind relaxarea cantitativă din zona euro, un articol Bloomberg a analizat programul de securitizare al creditelor bancare din Franţa. "Programul guvernatorului Christian Noyer, de transformarea a creditelor acordate companiilor în obligaţiuni, va începe în această lună. Beneficiarii reali vor fi băncile", se arată în articolul Bloomberg. De ce amintesc jurnaliştii de la Bloomberg adevăraţii beneficiari? Pentru că Banca Franţei îşi "vinde" programul folosind mult prea uzatele declaraţii referitoare la "stimularea creditării IMM-urilor".

Conform datelor de la Bloomberg, băncile franceze pot să transforme în lichiditate imediată credite în valoare de circa 362 de miliarde de euro, prin securitizarea acestora şi utilizarea lor în operaţiunile de refinanţare de la BCE, cu efecte miraculoase în testele de stres din lunile următoare.

Băncile nu sunt singura problemă a autorităţilor de la Paris. Guvernul a făcut un nou apel către Comisia Europeană pentru relaxarea condiţiilor legate de deficitul bugetar, iar răspunsul a fost negativ, deşi nici CE nu crede în capacitatea Franţei de a îndeplini obiectivul în 2015.

Revenind la programul de relaxare cantitativă al BCE, trebuie să amintim că bilanţul băncii a fost pregătit, în ultimii doi ani, pentru o astfel de operaţiune. Datele oficiale arată o scădere a activelor totale cu circa un trilion de euro în perioada respectivă, de la 3,1 trilioane de euro în iunie 2012, până la 2,15 trilioane în martie 2014 (vezi grafic), pe fondul rambursării de către bănci a injecţiilor de lichiditate din cadrul programului de refinanţare pe termen lung.

Comparativ cu Federal Reserve, Banca Centrală Europeană pare să dispună de un spaţiu mult mai larg de manevră, deşi experienţa băncii centrale americane indică ineficienţa relaxării cantitative în combaterea deflaţiei.

Şi atunci, cât timp poate fi folosită ameninţarea deflaţiei ca justificare pentru o eventuală relaxare cantitativă în Europa? Oricât este necesar pentru repararea bilanţurilor bancare, deoarece, aşa cum scrie site-ul financiar Zerohedge, ideea relaxării cantitative prin achiziţionarea de titluri securitizate pe baza creditelor acordate companiilor vine chiar de la Goldman Sachs. Într-o analiză publicată înainte de ultima şedinţă de politică monetară a BCE, banca americană de investiţii arată că "Banca Centrală Europeană trebuie să se concentreze asupra creditării IMM-urilor", după cum scrie Bloomberg.

Analistul economic Liam Halligan descrie, însă, cel mai bine motivele BCE pentru trecerea la relaxarea cantitativă, într-un articol din cotidianul britanic The Telegraph.

"Numeroase bănci europene sunt falimentare, nu doar în Franţa sau Italia, ci şi în Germania, dar au prea multe conexiuni politice pentru a fi lăsate să cadă", scrie Halligan. În aceste condiţii, cumpărarea directă de către BCE a creditelor îndoielnice "ascunse" în titluri ABS va permite bancherilor să "evite realitatea generată de propriile greşeli".

Celălalt motiv expus de analistul britanic îl reprezintă deprecierea dolarului comparativ cu euro, pe fondul relaxării cantitative din ultimii ani a băncii centrale americane şi influenţa negativă a acestei tendinţe asupra competitivităţii europene. Dar mai poate fi ajuns Fed-ul din urmă, având în vedere că a "furat" demult startul tiparniţei?

Concluzia finală a lui Liam Halligan este aceea că lansarea unui program de relaxare cantitativă de către BCE are ca obiectiv "salvarea băncilor putrede de ele însele", pe fondul declanşării unui proces de depreciere competitivă al monedei unice europene.

La conferinţa de presă de săptămâna trecută, Mario Draghi, preşedintele BCE, a declarat că este "gata să susţină măsuri mult mai radicale, inclusiv relaxarea cantitativă, ca mijloace de combatere a inflaţiei scăzute pe termen lung", dar a amintit şi de "necesitatea reformelor structurale, deoarece multe dintre problemele eurozonei sunt structurale".

Oare chiar mai crede preşedintele Băncii Centrale Europene că tiparniţa este soluţia pentru problemele structurale ale Europei, în condiţiile în care foşti oficiali ai BCE sunt convinşi că motivaţia reformelor, la nivelul autorităţilor politice, se va "dizolva" sub influenţa banilor proaspăt tipăriţi?

Probabil că nu, însă drama trebuie să continue până când toţi cetăţenii Europei îşi vor da seama că aceasta s-a transformat într-o farsă care le distruge viitorul.