United Media Services: 40% dintre cetăţeni folosesc aplicaţii de AI cel puţin săptămânal

F.D.
Miscellanea / 18 aprilie

United Media Services: 40% dintre cetăţeni folosesc aplicaţii de AI cel puţin săptămânal

Românii au în general o percepţie pozitivă asupra inteligenţei artificiale, aceasta fiind în principal asociată cu noţiunile de roboţi, tehnologie, viitor şi inovaţie; puţinele aspecte negative sunt legate de şomaj, percepţia că AI nu ar oferi informaţii corecte, sau ar putea fi periculoasă. Mai mult decât atât, datorită ascensiunii lor rapide, tool-urile de AI creează entuziasm şi sunt considerate în general benefice asupra activităţii de la locul de muncă şi a societăţii.

Rezultatele fac parte dintr-un studiu realizat de agenţia independentă United Media Services, efectuat între 19-22 martie 2024 şi având ca subiect impactul inteligenţei artificiale (AI) asupra populaţiei urbane din România.

Studiul prezintă o perspectivă complexă asupra modului în care consumatorii urbani din România văd evoluţia inteligenţei artificiale, balansând optimismul faţă de beneficiile potenţiale cu precauţia faţă de posibilele riscuri. Utilizatorii au un grad mare de adopţie a tool-urilor prezente pe piaţă, integrând utilizarea lor în aspecte concrete ale vieţii de zi cu zi (cu precădere în zonele de educaţie, recomandări pentru călătorii, diete alimentare şi asistenţă in realizarea sarcinilor de birou).

Generative AI-ul a devenit deja parte din viaţa noastră zilnică, 53% din respondenţi declarând că recunosc frecvent în conţinutul consumat materiale generate cu AI, în timp ce 45% declară că utilizează o aplicaţie AI la locul de muncă.

"În ultimii ani am fost constant interesaţi în a dezvolta, prin echipa dedicată din cadrul agenţiei, studii de research aplicate unor segmente relevante de consumatori din România. Astfel, putem veni către partenerii noştri, şi către publicul larg, cu o serie de informaţii şi concluzii relevante despre tendinţe actuale. Am ales de această dată unul dintre cele mai hot topicuri de discuţie şi un trend aflat zilnic pe ordinea zilei, atât în industria de marcomm, cât şi în business. Inteligenţa artificială este parte din viaţa noastră de zi cu zi, în special cea profesională, şi ne dorim să cunoaştem cât mai bine impactul pe care îl are asupra consumatorilor, pentru a fi mereu relevanţi în business şi în interacţiunea cu aceştia," a declarat Anca Băcăianu, Head of Strategy & Research la United Media Services.

Principalele concluzii ale studiului sunt următoarele:

Utilizare în creştere: 40% dintre românii urbani folosesc aplicaţii de AI cel puţin săptămânal, iar 28% la locul de muncă, cu ChatGPT fiind cel mai popular chatbot, urmat de Google Gemini şi Microsoft Copilot. ChatGPT este folosit în special de tineri pentru a găsi informaţii, a-şi dezvolta skill-urile, pentru a experimenta sau a genera idei noi.

Preferinţe în utilizarea AI: Componenta pentru care userii manifestă cel mai mare grad de încredere în a colabora cu AI este cea de educare (35% vs. 28% domeniul medical).

Utilizările curente preferate ale AI sunt asistenţa pentru învăţarea limbilor străine, recomandări pentru călătorii, codare şi programare. Mai mult, 50% din respondenţi declară că ar vedea extrem de utilă integrarea tool-urilor de AI în cadrul experienţelor de shopping; acest insight deschide o serie largă de oportunităţi de proiecte şi extinderi de servicii pentru companii ce activează în zona de ecommerce şi digital marketing.

Percepţia pozitivă a AI: Majoritatea respondenţilor asociază inteligenţa artificială cu inovaţia, evoluţia tehnologică şi un viitor mai bun, considerând-o benefică pentru societate. Aproximativ 67% dintre respondenţi sunt entuziasmaţi de evoluţia AI, iar 56% cred că va îmbunătăţi condiţiile de la locul de muncă.

Rezerve şi preocupări: Creşterea rapidă a AI generează totuşi unele îngrijorări legate de pierderea locurilor de muncă, securitatea datelor şi utilizarea non-etică a tehnologiei. Doi din trei participanţi la studiu sunt foarte preocupaţi de securitatea datelor personale în contextul utilizării instrumentelor de AI. Problemele şi semnele de întrebare apar şi în ceea ce priveşte impactul asupra creativităţii şi muncii artiştilor şi profesioniştilor din zonele creative. De exemplu, 44 % dintre aceştia consideră că inteligenţa artificială este capabilă să creeze muzică şi artă de calitate, 60 % dintre respondenţi (în special femei) fiind îngrijoraţi despre felul în care tool-urile AI vor impacta această industrie.

Educaţie şi formare în AI: Jumătate dintre persoanele angajate declară că sunt dispuse să înveţe cum să utilizeze aplicaţii de AI, recunoscând impactul semnificativ pe care AI îl va avea asupra locurilor de muncă. Această deschidere spre instruire subliniază importanţa adaptabilităţii în faţa schimbărilor tehnologice.

Necesitatea de transparenţă şi reglementare: Respondenţii subliniază nevoia de transparenţă din partea companiilor care dezvoltă instrumente de AI şi de reglementări stricte în utilizarea IA, în special în domeniile sensibile cum ar fi creativitatea umană şi drepturile de autor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb