UPDATE Decizia în "Dosarul Transferurilor" a fost amânată

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 11 februarie 2013

Decizia în "Dosarul Transferurilor" a fost amânată

Opt oameni de fotbal vor afla astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dacă vor merge la puşcărie, aşa cum a decis Curtea de Apel, sau vor scăpa doar cu condamnări cu suspendare.

Update 11:54: Verii Becali, Copos şi Borcea pot pleca din ţară.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis amânarea în cazul recursului înaintat de cei opt inculpaţi din "Dosarul Transferurilor". Cererea de interdicţie pentru părăsirea ţării s-a amânat pentru 19 februarie, iar "Dosarul Transferurilor" se va judeca pe 5 martie.

---

Update: Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, astăzi, interdicţie de părăsire a ţării pentru Victor Becali, George Copos şi Cristian Borcea, conform surselor de presă.

Astăzi se vor judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursurile celor 8 inculpaţi în "Dosarul Transferurilor", data fiind devansată la cererea procurorilor DNA. Curtea de Apel a dictat ani grei de puşcărie pentru cei 8 oameni de fotbal implicaţi în acest dosar. Ioan Becali a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune, Cristi Borcea 7 ani de închisoare, Victor Becali 7 ani, Geor-ge Copos 5 ani, Mihai Stoica 4 ani, toţi cu executare. Gigi Neţoiu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazurile lui Gică Popescu şi Jean Pădureanu. Curtea de Apel Bucureşti arată în decizia de condamnare a oamenilor de fotbal din dosarul transferurilor de jucători că expertizele comandate de aceştia nu combat rapoartele şi expertiza Gărzii Financiare şi că ei se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie. La prima instanţă, discrepanţa dintre ceea ce au cerut procurorii şi ceea ce s-a dictat a fost uluitoare. Procurorii au cerut pedepse cumulate de 110 de ani pentru cei opt oameni de fotbal implicaţi în acest dosar (între 10 şi 20 ani pentru fiecare), iar instanţa a decis că nu sunt probe suficiente şi a achitat pe absolut toată lumea, fiind ridicat şi sechestrul de pe bunurile acestora.

În sprijinul celor inculpaţi în acest dosar celebru s-au ridicat mai multi oameni din interiorul fenomenului fotbalistic dar şi din lumea politică. Dumitru Dragomir este de părere că instanţa nu ar trebui să le dea pedepse cu executare: "Eu nu am emoţii pentru ei pentru că ei au adus bani în ţară nu au luat bani din ţară. Ar fi printre puţinele ţări în care le-ar da cu executare. Bine, noi ne-am băgat primul ministru la puşcărie... Ar trebui să îi lase în pace pentru că au făcut bine fotbalului românesc, nu rău". Dumitru Pelican, senator al Partidului Conservator, le-a cerut public magistraţilor să fie înţelegători şi să schimbe deciziile dictate de Curtea de Apel Bucureşti: "Îmi doresc ca aceşti oameni care au inves-tit, chiar dacă au păcătuit, să nu ajungă după gratii. Au prejudiciat statul? Foarte bine! Să plătească taxe şi penalităţi. Aceşti oameni nu sunt pericole publice! Mi se pare un exces de zel al justiţiei. Mă rog la Dumnezeu să-şi dovedească nevinovăţia. Putem avea un fiasco total în fotbal şi să mai rămânem cu cel mult cinci echipe". Şi Gheorghe Hagi s-a pronunţat în favoarea celor implicaţi în această cauză: "Sper să se rezolve cum s-a rezolvat prima oară. De la 0 la 8 ani, nici eu nu înţeleg, vorbim despre un cuvânt exagerat, închisoare. Să plăteşti, dar nu să te duci la închisoare. Pentru ce? Ai o datorie, OK, dar nu închisoare, închisoare e pentru cineva care a fă-cut sau omorât sau chiar a făcut ceva urât, nu pentru cei care au băgat bani în ţară. Practic, s-au transferat nişte jucători şi au intrat bani în ţară".

În octombrie 2008, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Victor Becali, Giovanni Becali, Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea pentru modul cum au acţionat în 12 transferuri de jucători. Este vorba despre transferurile jucătorilor Cris-tian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cos-min Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la F.C. Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Gigi Becali aşteaptă verdictul în cazul furtului de maşină

Justiţia urmează să se pronunţe astăzi şi în cazul în care George Becali este acuzat că i-ar fi agresat pe hoţii care i-au furat maşina.

Procurorii au cerut o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru Becali, acesta fiind achitat, pe 19 octombrie 2011, de către un complet de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), termenul pentru judecarea recursului formulat în cazul furtului de maşină fiind stabilit pentru astăzi.

George Becali şi-a petrecut weekendul care tocmai a trecut în Dubai, după ce anunţase că pleacă în Turcia să vadă la faţa locului ultimul amical jucat de Steaua în perioada de pregătire. Omul de afaceri a declarat, sâmbătă, că are încredere în justiţia română şi că 99,99% este convins că decizia Instanţei va fi de partea sa.

Finanţatorul Stelei a specificat şi că astăzi va fi în ţară, după ce, recent, a spus că va aştepta pronunţarea justiţiei în Iordania şi că, dacă verdictul nu-l va avantaja, nici el şi nici familia sa nu se vor mai întoarce în România.

La vremea respectivă, Becali spunea: "Dacă mi se întâmplă o nedreptate, nu că nu mai calc prin România, dar nici aerul de aici nu-l mai respir! Şi în aer dacă sunt, ocolesc spaţiul Romaniei. Cum adică, după ce m-au luat de la 6 dimineaţa cu 20 de mascaţi, să mai ceară şi 11 ani?"

Se pare că, între timp, s-a răzgândit, potrivit spuselor sale de sâmbătă: "Declaraţiile mele le-am făcut ipotetic. Nu are rost să îmi fac griji. Nu îmi e teamă de sentinţă. Nu eram pesimist, aşa aţi înţeles voi. Am fost întrebat ipotetic. De atunci s-au schimbat multe. Hoţii au fost condamnaţi, au recunoscut că mi-au furat maşina... Nu are rost să nu mă întorc... păi atunci hai să plecăm toţi din ţară...".

Becali a menţionat că a plecat în Dubai să vadă meciul "lui Mirel Rădoi".

Finanţatorul stelist a dezvăluit, recent, că are o mare parte din avere transferată în conturi din străinătate: "Am conturi secrete, dar îi atenţionez pe procurori să nu facă investigaţii, să nu meargă prin Belgia să caute, pentru că nu vor găsi în viaţa lor banii".

Declaraţia a fost făcută în contextul în care s-ar fi pregătit să fugă de o decizie a justiţiei în dezavantajul său.

În 2009, lui Gigi Becali i s-a furat maşina, după care finanţatorul stelist şi-a trimis bodyguarzii să-i prindă pe hoţi.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb