Actualizare 12:54
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi, cu 267 de voturi "pentru" şi o abţinere, proiectul de lege care modifică Legea pensiilor 263/2010 şi care prevede, printre altele, că pensia de invaliditate poate fi cumulată cu veniturile din activităţi independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturile de autor, de proprietate intelectuală şi drepturile conexe.
Preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, a menţionat că proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii 263/2010 în sensul includerii în categoria beneficiarilor pensiei de invaliditate şi a persoanelor care desfăşoară activitate de voluntariat în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Solomon a explicat în plen: "În cadrul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente pentru a reglementa situaţiile în care se suspendă plata pensiilor, precum şi cele în care unele categorii de pensionari pot cumula pensia de invaliditate cu alte venituri, respectiv în corelarea textului legii cu modificările aduse Codului fiscal".
(M.I.)
-------
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să voteze astăzi proiectul de lege pentru completarea Legii 263/2010 cu amendamentul care prevede că pensia de invaliditate poate fi cumulată, de la promulgarea legii, cu veniturile din activităţi independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturi de autor, proprietate intelectuală şi drepturile conexe, potrivit Agerpres.
Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de plen de astăzi şi va fi dezbătut sub rezerva primirii raportului.
Deputaţii din Comisia de muncă au dat ieri vot favorabil proiectului de lege pentru completarea Legii 263 din 2010, legea pensiilor, adoptând între altele un amendament asumat de toţi membrii comisiei, unul dintre iniţiatori fiind preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Deputaţii au adus mai multe modificări Legii pensiilor, cea mai importantă fiind aceea conform căreia pensia de invaliditate poate fi cumulată de la promulgarea legii cu veniturile din activităţi independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturi de autor, proprietate intelectuală şi drepturile conexe şi o serie de alte activităţi, cum ar fi PFA.
De această prevedere pot beneficia şi cei care primesc pensii de urmaş, dar, pe de altă parte, cei care s-au pensionat anticipat nu pot beneficia de aceste modificări.
Camera Deputaţilor este decizională pentru acest proiect de lege.