UPDATE Ponta: "Încă nu ne-am înţeles"

G.S.
Politică / 17 februarie 2014

Update 17:11 Antonescu: "Dacă Ponta propune interimari de la USD, înseamnă că face alt guvern, care nu e al USL"

Crin Antonescu, a declarat că, dacă Victor Ponta va propune miniştri interimari din partea USD pe portofoliile lăsate libere de PNL, înseamnă că premierul doreşte să contruiască alt guvern, care nu este al USL.

Domnia sa a explicat: "Înseamnă că deja nu mai este în interiorul, înseamnă că deja doreşte să construiască alt Guvern şi înseamnă că suntem într-o cu totul altă logică politică, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Sigur, e o variantă, dar dacă domnul Ponta nu mai vrea să continue cu USL aşa cum îl ştim, cu PNL ca partener, poate face acest lucru".

Întrebat dacă este încălcat protocolul USL prin constituirea USD de către PSD, PC şi UNPR, Antonescu a răspuns afirmativ, adăugând că liberalii au fost "cât se poate de toleranţi" şi "partizani ai tuturor formelor de pluralism".

"Da, dar noi am fost cât se poate de toleranţi, noi încurajăm forţele politice tinere, noi suntem partizani ai tuturor formelor de pluralism într-o societate democratică. Sigur că încalcă. E articolul 9, cred, care arată foarte clar că membrii acestei coaliţii nu pot forma alte alianţe, fie ele şi electorale, câtă vreme sunt membri ai USL", a explicat Antonescu.

Preşedintele PNL a subliniat că, în momentul de faţă, USL"nu e suspendată, dar Guvernul ca instituţie are o problemă".

---

Update 16:57 Udrea: "PNL are multe de reglat, inclusiv să-şi schimbe preşedintele"

Deputatul Elena Udrea a declarat, astăzi, că, după despărţirea de PSD, PNL are multe lucruri de reglat, inclusiv schimbarea preşedintelui, pentru a fi un partid credibil şi dezirabil pentru Partidul Mişcarea Populară.

Domnia sa a făcut aceste afirmaţii, întrebată fiind despre o eventuală alianţă între PNL şi PMP.

"PNL are multe lucruri de rezolvat, de reglat după ce se va despărţi de PSD, până a fi primit ca un partener credibil, ca un partid care să susţină cu adevărat să acţioneze după valorile de centru-dreapta. Deci are multe lucruri de făcut PNL, probabil inclusiv să-şi schimbe preşedintele şi pe cei care au susţinut alianţa cu PSD, până când să devină un partid credibil şi dezirabil pentru Mişcarea Populară", a explicat Udrea.

---

Update 16:48 Antonescu: "PNL este compact, nu se rupe, iar eu port un mandat dat cu vot copleşitor în BPN"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că partidul "este compact" şi "nu se va rupe", precizând că mandatul domniei sale pentru discuţiile din USL a primit un "vot copleşitor" în Biroul Politic Naţional.

"Cu certitudine pot să vă spun că PNL nu se rupe. Am avut un vot dat în Biroul Politic, nu ştiu dacă în unanimitate, dar cu un vot copleşitor, pentru un mandat pe care îl port", a precizat Antonescu.

Întrebat dacă PNL este compact în jurul domniei sale, Crin Antonescu a răpuns: "Nu e vorba de a fi în jurul meu. El este compact şi eu sunt preşedintele lui".

---

Update 15:35 Constantin: "PC a făcut deja două concesii liberalilor"

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că partidul pe care îl conduce a făcut deja două concesii liberalilor, adăugând că "mingea nu este acum la USL, ci la PNL".

Referitor la criza politică în care se află Guvernul, Daniel Constantin a spus că "s-a intrat într-un fel de blocaj, din cauza unor orgolii personale".

"Noi nu vrem pentru un om, pentru mine, să mergem în Parlament, să solicităm schimbarea guvernului", a spus preşedintele PC.

În ceea priveşte rezolvarea crizei din USL, Daniel Constantin apreciază că sunt două soluţii: ori nu restructurăm guvernul şi aşteptăm propunerile PNL ori restructurăm.

---

Update 14:37 Antonescu: "E criză în Guvern. Ponta să ia o decizie rapid"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că premierul Victor Ponta trebuie să ia o decizie: ori face cele necesare pentru a continua guvernarea, "fie ia o altă decizie, pentru care este responsabil". Liderul liberal a precizat că este necesar ca decizia să fie luată rapid, având în vedere că există o criză în Guvern.

"Noi avem dreptul la un vicepremier, unul vrem şi în continuare. (...) Noi alte propuneri nu facem, cert e că prim-ministrul trebuie să ia o decizie şi cred că trebuie să o ia mai repede, că e criză în guvern - sunt trei miniştri demisionari, şi, fie acceptă propunerile PNL, fie numeşte alţi miniştri interimari sau altfel", a subliniat Antonescu.

În ceea ce priveşte numirea unui al patrulea vicepremier, loderul PNL a precizat că nu va accepta acest lucru, pentru că "şi aşa, guvernul e prea mare".

Şeful liberalilor a mai spus că PNL nu iese de la guvernare, dar premierul trebuie să ia o decizie.

----

Update 13:54 Ponta: "Negociem până găsim o soluţie"

Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu liderii USL, că încă nu s-a ajuns la un acord în privinţa structurii Guvernului.

Ponta a precizat că, din punctul de vedere al USD, există două variante: ori se rămâne la formula Guvernului din 2012, ori se face o restructurare guvernamentală masivă, pentru care însă nu există deocamdată consens.

Pe de altă parte, întrebat dacă membrii USL au ajuns la un consens, Ponta a răspuns: "Nu, dar ne apropiem. Negociem până găsim o soluţie".

Premierul a afirmat că va înainta chiar în cursul zilei propunerile PNL pentru funcţiile de miniştri care aparţin liberalilor, dacă le va primi, în varianta în care Guvernul rămâne nerestructurat. El a precizat că, în această variantă, Iohannis ar trebui să ocupe fie funcţia de ministru de Interne, vacantată de Radu Stroe, fie pe cea de vicepremier şi ministru de Finanţe, vacantată de Daniel Chiţoiu.

Victor Ponta a menţionat că Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea încă sunt miniştri, el arătând că demisiile acestora au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern şi că situaţia lor juridică e clară.

---

Update 12:54 Antonescu: "Ponta nu e în situaţia să aşeze cum doreşte propunerile de miniştri PNL"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, întrebat despre declaraţiile premierului Victor Ponta despre variantele pe care le are PNL în privinţa lui Klaus Iohannis, că şeful Guvernului nu este în situaţia să aşeze cum doreşte propunerile de miniştri PNL.

"Domnul Ponta nu este, nici prin funcţie, nici prin situaţia sa în general, în vreo calitate să fie de acord sau să nu fie de acord, să aşeze dânsul cum doreşte propunerile PNL. Domnul Ponta ca prim-ministru are într-adevăr, şi i-am respectat întotdeauna acest drept, dreptul de a spune: < Cutare om mi se pare incompetent, nu pot să lucrez cu el şi aşa mai departe >. Domnul Ponta a spus despre toţi aceşti oameni că sunt foarte buni, cu precădere Klaus Iohannis, s-a întrecut cu domnul Băsescu în a saluta venirea lui Klaus Iohannis în Guvern şi ca atare pe poziţiile pe care noi le deţinem şi la care noi avem dreptul nu domnul Ponta face ordine. Asta e o chestiune simplă şi pe care cred că până la urmă o va înţelege toată lumea", a declarat Antonescu, potrivit surselor de presă.

Liderul PNL a menţionat că liberalii nu au solicitat extinderea poziţiilor din Guvern, ci menţinerea actualelor poziţii pe care PNL le-a deţinut şi le deţine în Guvern.

"Pe scurt, şi simbolic spus, încă o dată, rămâne cum am vorbit. Domnul Ponta are de ales, simbolic, repet, între Klaus Iohannis şi Dan Voiculescu", a mai precizat liderul PNL.

---

Update 12:29 Ponta: "Vreau ca USL să rămână unită"

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, după o întâlnire a liderilor USD, că vrea ca USL să rămână unită. O variantă posibilă este rămânerea pe structura din 2012 a Guvernului, cu Klaus Iohannis la Interne, sau vicepremier şi ministru de Finanţe, potrivit premierului.

"Vreau să continuăm împreună", a afirmat Ponta, care a arătat că a continua împreună însemnă inclusiv renunţarea din partea sa la cea de-a patra funcţie de vicepremier.

"Eu cred că apelurile oamenilor înţelepţi şi am văzut o propunere de adevărat prim-ministru, a domnului Tăriceanu, să continuăm ca în 2012, să rămânem cu trei viceprim-miniştri, să primim azi propunerilor colegilor liberali pentru Finanţe, pentru Interne - cred că e soluţia prin care toată lumea are de câştigat", a adăugat premierul.

El a precizat că, în condiţiile în care PNL nu a fost de acord cu schimbări în Guvern, atunci nu se va mai merge în Parlament cu restructurarea.

----

Pocora: "Antonescu şi Iohannis au primit mandat de fermitate privind respectarea protocolului USL"

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat ieri, la finalul reuniunii de la sediul partidului, că, pentru întâlnirea de luni cu Victor Ponta, liderii liberali Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au primit "un mandat de fermitate", care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL.

"Mâine (luni - n.r.), la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, domnul preşedinte Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis au primit un mandat de fermitate, un mandat care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL. PNL respectă şi îşi doreşte să facă parte din proiectul USL, aşa cum a fost el votat şi mandatat de cetăţeni, în alegerile din 2012", a declarat Pocora, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al PNL a fost întrebat care este propunerea concretă a mandatului dat liderilor PNL pentru reuniunea USL de luni.

"Propunerea concretă a PNL este cea votată acum o săptămână şi de Biroul Permanent şi de Delegaţia Permanentă, nominalizările pe care le-am făcut pentru portofoliile cu miniştri demisionari", a precizat Pocora.

Ea a fost întrebată dacă PNL va rămâne în USL dacă premierul Victor Ponta nu va renunţa la propunerea de a fi instituit un vicepremier pentru Partidul Conservator.

"Am convingerea că premierul Victor Ponta, aşa cum a declarat şi dumnealui, susţine continuarea proiectului USL, este foarte important şi pentru domnia sa, prin urmare nu pot să iau în calcul o astfel de ipoteză", a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

În acest sens, Pocora a menţionat că PNL "rămâne ferm pe poziţia sa", după ce a fost întrebată dacă liberalii vor accepta propunerea privind instituirea unui post de vicepremier pentru PC.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb