USR va începe să strângă semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia

G.U.
Politică / 14 februarie 2022

USR va începe să strângă semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia

USR va începe să strângă semnături pentru demiterea primarului comunei Mogoşoaia, Paul Precup, a anunţat astăzi purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Moşteanu, conform Agerpres.

"În Biroul Naţional USR am discutat şi am decis ca la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, vom începe strângerea de semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia. Ne vom bate cu mafia imobiliară, cu cei care o sprijină şi în Mogoşoaia şi oriunde în România. Trebuie să nu mai dăm toată puterea, să nu îi mai lăsăm pe aceşti primari, care se cred faraoni sau stăpâni absoluţi pe o localitate, să facă ce vor ei. Colegii mei din Mogoşoaia s-au luptat deja mult. În Consiliul Local aţi văzut ce s-a întâmplat, au fost ameninţaţi şi sunt ameninţaţi în continuare. Vom demara strângerea de semnături. Primarul PNL din Mogoşoaia trebuie să plece", a arătat vicepreşedintele USR, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Parlamentului.

Pe 31 ianuarie, fostul preşedinte ale USR Dacian Cioloş anunţa că reprezentanţii partidului vor depune o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la modul în care au fost făcute exproprierile la Mogoşoaia.

Acesta menţiona şi că reprezentanţii USR Mogoşoaia au decis să înceapă strângerea de semnături pentru demiterea primarului Paul Precup, afirmând că acesta este "vinovat de presiunile pentru adoptarea proiectului imobiliar" din acea zonă.

În aceeaşi zi, Paul Precup îl invita pe Dacian Cioloş la o discuţie, pentru a-i explica proiectul "Sectorul Zero". El menţiona că acest proiect reprezintă un "model de dezvoltare urbană", care este folosit "în întreaga lume civilizată".

"Domnul Cioloş este în acest moment avocatul doar al unei părţi care nu a dorit să se alăture proiectului, ceea ce este profund incorect. Domnul Cioloş acţionează practic împotriva celor care au cedat 39% din teren (repet, care reprezintă majoritatea proprietarilor care puteau să-şi dea acordul) şi care pot rămâne, din cauza USR, fără acest teren, dacă proiectul 'Sectorul Zero' va fi blocat", a susţinut primarul.

Potrivit acestuia, terenul cedat urmează să fie folosit pentru construcţia de drumuri, parcuri, utilităţi şi unităţi medicale şi de educaţie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb