Valer Marian: "Ambasadorul George Maior are de limpezit mai multe pete din biografia sa"

Alexandru Costea
Politică / 12 mai 2015

Senatorul Valer Marian solicită Comisiei de politică externă a Senatului, într-o declaraţie politică remisă azi redacţiei, "să-i solicite aspirantului George Maior să clarifice unele aspecte nebuloase din biografia sa".

Redăm mai jos declaraţia politică a senatorului Valer Marian:

"Fostul director al SRI, George Maior, a fost nominalizat săptămâna trecută de către preşedintele Klaus Iohannis pentru postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii, urmând să fie audiat săptămâna viitoare de comisiile reunite de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în vederea obţinerii avizului necesar. Întrucât nu am calitatea de membru al Comisiei de politică externă a Senatului, le sugerez, prin această declaraţie, colegilor mei din această comisie să-i solicite aspirantului George Maior să clarifice unele aspecte nebuloase din biografia sa.

În primul rând, George Maior trebuie să clarifice legăturile sale dinainte de 1989 cu Partidul Comunist Român şi cu Securitatea, având în vedere faptul că, înainte de Revoluţie, în timp ce urma cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca a fost propulsat în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru relaţii cu studenţii străini din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Cluj Napoca, cu concursul tatălui său Liviu Maior, care era profesor la Facultatea de Istorie-Filozofie şi secretar PCR pe Universitatea Babeş Bolyai, şi al naşului său Ioan Rus, care era liderul studenţilor comunişti din Centrul Universitar Cluj Napoca. În această funcţie, George Maior trebuia să aibă calitatea de membru al PCR şi să întreţină relaţii de colaborare cu Securitatea, având în vedere interesul acestei instituţii pentru studenţii străini.

În al doilea rând, referitor la scandalul şi dosarul Microsoft, George Maior trebuie să clarifice dacă este adevărat faptul că, în perioada în care a fost însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Irlanda (1997-1999), a demarat primele negocieri cu corporaţia americană Microsoft, prin Microsoft European Operations Center, care are sediul la Dublin, şi că a continuat negocierile cu reprezentanţa Microsoft pentru Europa în perioada în care a fost secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale (2000-2004).

În al treilea rând, referitor la scandalul şi dosarul EADS, George Maior trebuie să clarifice în ce condiţii a negociat şi semnat, în calitate de secretar de stat pentru relaţii internaţionale în Ministerul Apărării Naţionale, desemnat să negocieze aderarea României la NATO, contractul (cu care se mândreşte în CV-ul său) privind achiziţionarea a două frigate militare de la Grupul BAE Systems din Marea Britanie, a cărui divizie de rachete a fuzionat în 2001 cu EADS. Preţul celor două fregate, denumite ulterior «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria», a fost de 122 de milioane de euro, dar acestea se aflau într-o stare învechită, motiv pentru care au fost trase de câţiva ani la mal, atât la propriu cât şi la figurat. Legat de tranzacţia cu BAE Systems, în presa britanică, respectiv în The Observer, au apărut în 2007 acuzaţii că un politician român neidentificat ar fi primit un comision secret de 6 milioane de lire sterline (7,6 milioane de euro). DNA a deschis o anchetă în acest sens, pe care a închis-o în 2009 cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale, cu precizarea că va putea fi redeschisă dacă vor apărea noi probe.

În al patrulea rând, George Maior trebuie să clarifice legăturile cu pe care le-a avut, în perioada în care a deţinut funcţia de director al SRI (2006-2015), cu o liotă de oameni de afaceri dubioşi, care au avut şi au probleme penale grave. În calitate de director al SRI, George Maior avea obieceiul să se laude că a destructurat, împreună cu primul său adjunct, generalul Florian Coldea, cea mai periculoasă grupare mafiotă din România, după arestarea şi condamnarea senatorului PSD Cătălin Voicu, pentru o presupusă luare de mită de 200.000 de euro, precum şi că a reuşit să-i elimine pe mogulii răi din presa românească, făcând referire la Sorin Ovidiu Vântu şi la Dan Voiculescu. În acelaşi timp, directorul George Maior şi primul adjunct Florian Coldea au întreţinut relaţii strânse cu o serie de oameni de afaceri contestaţi, care au fost recent anchetaţi şi chiar arestaţi şi trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi fraude de ordinul milioanelor de euro (Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae zis Niro, Ovidiu Tender, Culiţă Tărâţă, Sebastian Ghiţă). Astfel, conform declaraţiilor fostului ministru Elena Udrea, George Maior şi Florian Coldea l-au invitat frecvent, în zilele de weekend, la sediul SRI, pe fostul său soţ Dorin Cocoş, ulterior arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft, iar primul adjunct al directorul SRI i-a solicitat acestuia să remită suma de 500.000 de euro cash patronului România TV, Sebastian Ghiţă. De asemenea, potrivit declaraţiilor Elenei Udrea, primul adjunct al directorului SRI i-a solicitat şi omului de afaceri Culiţă Tărâţă, fost deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, cunoscut şi contestat pentru afaceri în domeniul cerealelor, să achite suma de 500.000 de euro în vederea efectuării unui sondaj (probabil sondajul din care a reieşit că George Maior este printre cei mai cunoscuţi lideri social democraţi din Europa şi că este agreată candidatura sa la funcţia de preşedinte al României). Potrivit fostului procuror şef al DIICOT, Alina Bica, primul adjunct al directorului SRI i-a solicitat să-i prezinte lunar, la sediul SRI, evoluţia dosarului omului de afaceri Ovidiu Tender şi i-a cerut să găsească o soluţie în vederea achitării acestuia de către instanţa de judecată, dar ulterior acest contestat om de afaceri a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani de închisoare. Jurnalistul Radu Moraru, cunoscut ca moderator la B1 TV, actualmente director la Nasul TV, a declarat recent că fostul director al SRI, George Maior, i-a sugerat să se asocieze cu omul de afaceri Dumitru Nicolae zis Niro, ulterior arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft. Potrivit unor ofiţeri care au activat în Direcţia SRI Prahova, fostul director al SRI a avut relaţii strânse, care constituiau vulnerabilitate pentru serviciu, şi cu omul de afaceri şi deputatul PSD Sebastian Ghiţă, care îl vizita frecvent la domiciliu, ducându-i doi profesori de la Ploieşti ca să-i mediteze copiii.

În al cincilea rând, în calitate de fost director al SRI, George Maior are obligaţia să clarifice recentele afirmaţii ale generalului Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI (pe care l-a promovat în această funcţie), potrivit cărora instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al SRI, în sensul că acest serviciu de informaţii nu se mai retrage «din câmpul tactic» odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, ci îşi menţine «interesul/atenţia până până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze». George Maior trebuie să explice opiniei publice şi corpului magistraţilor ce înseamnă concret «câmp tactic» când este este vorba de justiţie şi care sunt mijloacele prin care serviciul operează în acest «câmp tactic». Oare intervenţia SRI în vederea condamnării fostului senator Cătălin Voicu, respectiv în vederea achitării omului de afaceri Ovidiu Tender constituie un modus operandi al SRI în acest «câmp tactic», domnule George Maior? Referitor la acest aspect, George Maior trebuie să clarifice şi dacă este adevărat faptul că primului adjunct Florian Coldea i-a fost pus la dispoziţie un birou în sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada în care procuror general al României era doamna Laura Codruţa Kovesi, şi că i-a fost pus la dispoziţie şi un birou în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce aceasta a devenit procuror şef al DNA.

În fine, George Maior va trebui să clarifice dacă se află în slujba unei puteri sau agenţii străine pentru a nu intra sub incidenţa unor infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal al României. Aşa cum am arătat şi cu alte ocazii, alegaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu că a numit în 2006 în funcţia de director al SRI un reprezentant al opoziţiei, respectiv pe George Maior, pe atunci senator PSD, constituie poveşti de adormit copiii, întrucât acesta a fost promovat în frunte principalului serviciu secret al României la recomandarea, respectiv la cererea unor factori de decizie din administraţia şi serviciile secrete ale Statelor Unite ale Americii. Promovarea lui George Maior a avut la bază încrederea câştigată americanilor prin serviciile aduse anterior de tatăl său Liviu Maior, cunoscut ca profesor de istorie la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, ministru al Educaţiei în guvernul Văcăroiu şi ambasador al României în Canada, precum şi de el însuşi, în perioada în care a deţinut funcţiile de însărcinat cu afaceri la ambasada României din Irlanda şi de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale. La începutul anilor '80, profesorul Liviu Maior a beneficiat de o bursă de specializare în SUA şi a predat la universităţi americane, ocazie cu care a primit din partea Securităţii misiuni de monitorizare a iredentei maghiare de dincolo de ocean. Profesori români şi americani de la universităţile Bloomington din Indiana şi Ann Arbor din Michigan au confirmat colaborarea profesorului Maior atât cu Securitatea cât şi cu CIA. Graţie relaţiilor tatălui său în SUA, George Maior a absolvit Colegiul Stanton şi a urmat cursuri de masterat la Universitatea George Washington.

Această ultimă clarificare este absolut obligatorie în contextul în care în presă au apărut în ultimele zile alegaţii în sensul că George Maior va fi «primul ambasador al SUA în România», nu ambasadorul României în SUA".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. din ce se spune aici este adevărat (chiar și în calitate de complice, nu făptuitor), atunci suspiciunile mele că ar fi agent american, date de natura declarațiilor lui Maior în public, se adeveresc.

    1. Da ce vrei maestre sa nu fie chiar adecarat ? Totul este pe fata acuma doar si asa nimeni nu crede cele scrise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb