Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, astăzi, o întâlnire cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în cadrul vizitei oficiale pe care o desfăşoară la Baku, împreună cu o delegaţie parlamentară şi cu reprezentanţii mediului de afaceri din România, informează un comunicat de presă.
În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte ce ţin de consolidarea relaţiilor diplomatice, a parteneriatului strategic şi a colaborării în domeniul economic dintre cele două ţări.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că ţara noastră va continua să susţină parteneriatele pe care Azerbaidjanul le are cu Uniunea Europeană şi cu NATO.
Valeriu Zgonea i-a transmis preşedintelui Aliyev că România susţine cu fermitate proiectul Nabucco Vest şi alte programe privind transportul gazelor azere către ţările europene.
"Alături de proiectul Nabucco, susţinem realizarea primului interconector de gaze naturale lichefiate (AGRI) la Marea Neagră, care prevede transportarea gazelor azere către România şi Ungaria, prin Georgia. Este un proiect important, pe care am convingerea că îl vom putea duce la bun sfârşit împreună cu partenerii noştri azeri", a spus Valeriu Zgonea.
De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat importanţa înfiinţării Camerei de Comerţ Azero-Române.