Vasile Astărăstoae a demisionat de la conducerea Colegiului Medicilor din România

Elena Deacu
Anticorupţie / 27 martie 2015

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, şi-a dat demisia din această funcţie, el motivând că a luat decizia ca urmare a sentinţei de joi a Judecătoriei Iaşi, care l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese.

Joi, Vasile Astărăstoae, trimis în judecată în aprilie 2014 pentru conflict de interese, a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, decizia nefiind însă definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Potrivit minutei de şedinţă, magistraţii au suspendat însă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de trei ani şi şase luni.

Procurorii precizează, în rechizitoriu, că Astărăstoae s-ar fi angajat pe sine însuşi în proiectul european "Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale" câştigat şi implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iaşi, al cărui director era, la vremea respectivă, prof.dr. Vasile Astărăstoae.

"În cadrul acestui proiect, inculpatul, în calitate de director al IML, a încheiat contracte de muncă şi de prestări servicii cu sine însuşi, semnând atât la rubrica angajatorului, cât şi la cea a angajatului", declara, la vremea respectivă, procurorul de caz Adina Bocai, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Anchetatorii susţin că pe toată durata celor 36 de luni ale proiectului ar fi existat un contract de prestări servicii încheiat de prof.dr. Vasile Astărăstoae, în calitate de director IML şi persoană fizică, pentru suma de 180 de lei pe oră, 20 de ore pe săptămână. În rechizitoriu este precizată şi existenţa unui contract individual de muncă în care, având funcţia de manager de proiect, ar fi primit, lunar, 9.087 de lei. Valoarea integrală a proiectului a fost, conform procurorilor, 8,7 milioane de lei.

Tot în rechizitoriu se preciza că rectorul UMF a fost audiat de către procurorii ieşeni, acesta explicând că IML era ordonator secundar de credite atunci când au fost încheiate cele două contracte. El a mai susţinut în faţa procurorilor că funcţiile i-au fost propuse de Consiliul de Administraţie al IML. Procurorii au precizat însă că la nivelul instituţiei nu exista decât un Consiliu Consultativ care nu ar avea putere decizională.

În acelaşi rechizitoriu se mai arăta că rectorul a mai fost cercetat pentru conflict de interese în patru contracte în cadrul unor proiecte organizate de către UMF Iaşi, însă în cazul acesta contractele de angajare au fost semnate de către directorul administrativ Daniela Druguş, astfel că s-a dispus clasarea acestor fapte.

În februarie 2015, Astărăstoae a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Astărăstoae a spus că nu şi-a depus demisia anul trecut pentru că oricum în acest an erau alegeri la UMF Iaşi şi că urma să fie ales un nou rector. Interimatul la conducerea UMF Iaşi va fi asigurat de Dragoş Pieptu, unul dintre prorectorii instituţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb