VASILE DÎNCU, DESPRE AMÂNAREA ALEGERILOR: ''Guvernul trebuie să prezinte o strategie; la noi se lucrează cu metoda scenariilor''

G.U.
Politică / 2 octombrie 2020

''Guvernul trebuie să prezinte o strategie; la noi se lucrează cu metoda scenariilor''

Guvernul ar trebui să prezinte o strategie, respectiv trei scenarii, pentru perioada lunii decembrie, atunci când ar trebui să se ţină alegerile, iar un proiect privind amânarea parlamentarelor ar trebui discutat în regim de urgenţă, consideră preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, informează Agerpres.

"După părerea mea, ar trebui să vedem un pic evoluţia acestei pandemii şi să-i întrebăm şi pe specialişti. Eu nu zic că trebuie amânate alegerile pur şi simplu pentru că vrem noi, există şi argumente pro şi argumente contra. Dar Guvernul totuşi ar trebui să se gândească foarte bine, pentru că nu am văzut să aibă prognoze în care să spună, aşa cum a fost în toată aceasta vară. (...) Se spune mereu "depinde". Nu există strategii. Ar trebui Guvernul să ne prezinte trei scenarii pentru perioada decembrie, atunci când ar trebui să se organizeze alegerile şi să spună: "Dacă numărul de cazuri este 2.500, 3.000, 4.000 pe zi, atunci nu putem să ţinem alegerile şi le-am putut amâna, dacă rămâne la 1.500 sau este sub 1.000, facem altceva". Aşa se procedează în toate ţările din Europa în ultima perioadă şi lucrează cu metoda scenariilor. La noi mergem numai cu speranţă. Ori speranţa guvernanţilor că va fi mai bine nu e o strategie, întotdeauna speranţa folosită ca strategie duce la un eşec", a declarat Dîncu la sediul central al PSD.

El a atras atenţia că este foarte puţin timp, context în care un astfel de proiect de amânare a alegerilor ar trebui dezbătut în procedură de urgenţă.

"Eu cred că este foarte puţin timp. (...) Cred că ar trebui discutat acest lucru în procedură de urgenţă, dacă tot există acest proiect şi dacă există şi din partea opiniei publice un curent pentru acest lucru, atunci va trebui să ne punem la masa negocierilor cu celelalte partide şi să vedem dacă putem să facem ceva, pentru că trebuie făcut cu siguranţă rapid. Nu se poate discuta la infinit acest proiect. (...) Vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile. Cu siguranţă că vom discuta şi noi la partid. Existând acest proiect, vom discuta foarte repede şi vom expune o părere care va fi exact atitudinea partidului nostru şi proiectul nostru cu privire la acest lucru", a spus liderul CN al PSD.

Potrivit acestuia, o amânare a alegerilor ar fi un prilej pentru cei de la putere "să treacă o perioadă în care să poată să-şi pună în practică marile politici, dacă există, şi marile proiecte".

"Atunci când vorbim de avantaje, facem speculaţii, nu ştim foarte bine ce va fi în această iarnă, cum va reacţiona populaţia, ce politici va face Guvernul în această perioadă. Deci mai degrabă cred că anticipăm fără să avem prea multe argumente", a menţionat Vasile Dîncu.

Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunţat că a depus vineri, la Senat, un proiect de lege prin care propune amânarea alegerilor parlamentare pentru data de 14 martie 2021.

"Data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, organizate ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, se stabileşte în ziua de duminică, 14 martie 2021. Perioada electorală a alegerilor începe la data de 13 ianuarie 2021. În cel mult 3 zile de la data prevăzută la art. 2, prin hotărâre a Guvernului se aprobă calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor", prevede propunerea legislativă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Alegerile trebuie tinute la termen. Punct. Dacă nu se tin parlamentarii să lucreze cu salariul mediu pe economie pe intervalul respectiv.

    Deci proiectul de lege cu aceasta conditie ar trebui să înceapă. Restul e mascaradă! Cu o majoritate ostilă în Parlament guvernul a fost prea mult timp blocat  

    aud mereu ca trebuie sa-i intrebam pe specialisti . dar de cand in Romania au ramas doar 3-4 " specialisti " , adica , tiganul de marinescu , ala cu gatul rupt intr-o parte , mustea si cam atat .si cu rafila . cred ca din economie de bani , nu-si permit sa plateasca mai multi .

    Îi amânată cu 100 de ani.... BINGOOOO !!!

    Dle Dancu incepe blazarea, Covidul este imprevizibil iar dumneata nu mai ai mobilitatea de gândire necesară și pentru că te crezi mare strateg ceri strategii, scenariu 1,2,3....

    Păi nu vezi că e peste tot haos si îți dau un exemplu din economie că să vezi ce dificil e : unii vorbesc de o revenire în V,alții de un W,alții de o mișcare K in sensul că bara in sus înseamnă creștere la companiile tehnologice,iar cea in jos la cele industriale,turism,aviație, alții vorbesc de o evoluție Q adică o "aparentă "revenire urmata de o prăbușire mai gravă si uite așa se termină alfabetul! Ce vreau sa spun? Nimeni nu înțelege Covidul, deci nici scenarii economice

    Dar dacă ești strateg PSD evident le stii pe toate in opozitie ... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb