Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) l-a ales, sâmbătă, pe Vasile Şalapa în funcţia de preşedinte-director general al societăţii, în locul lui Dinel Staicu, au confirmat, pentru ziarul BURSA, surse din piaţă.
Vasile Şalapa revine, astfel, în fruntea SIF5 după aproape cinci ani de când a fost eliberat din funcţia de preşedinte-director general de către administratorii de atunci ai societăţii. În locul său a fost ales, în iunie 2006, Dinel Staicu. Plecarea lui Şalapa din fruntea SIF5, în 2006, a fost precedată de conflicte în cadrul CA al SIF5, în care unii adminis-tratori şi-au acuzat colegii că au luat decizii ilegale, precum demiterea directorilor societăţii (Vasile Şalapa şi Tudor Ciurezu). Situaţia incertă de la SIF "Oltenia" a determinat atunci Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) să dea o Ordonanţă prin care a instituit măsuri constând în monitorizarea activităţii de administrare a portofoliului şi de conservare a activelor SIF "Oltenia" pentru 60 de zile. Vladimir Cojocaru, şeful Direcţiei de Supraveghere a CNVM, a fost împuternicit, atunci, să supravegheze la sediul SIF5 toate măsurile adoptate şi actele emise de conducerea SIF5 referitoare la structura portofoliului şi valoarea activelor societăţii de investiţii financiare.
La finele anului trecut, Staicu a anunţat că demisionează, începând cu 2 februarie, din funcţia de conducere a SIF5, la scurt timp după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamat la 12 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.