Vedetele fac front comun împotriva posesiei de arme

Ziarul BURSA #Internaţional / 6 august 2019

Ultimele evenimente tragice din SUA redeschid discuţia legată de posesia de arme în această ţară. De această dată, vedetele din lumea muzicii şi a filmului au simţit nevoia să reacţioneze mult mai vehement şi rapid.

Celebrităţile de la Hollywood cer legi pentru controlul armelor ca urmare a recentelor masacre din Dayton, Ohio şi El Paso, Texas. În Dayton, nouă oameni au fost ucişi şi alţi 27 răniţi, iar în El Paso 20 de persoane au fost omorâte şi alte 26 rănite.Crimele în masă vin după ce, la începutul săptămânii, a avut loc un alt atac la Festivalul Gilroy Garlic din California. Acolo, trei oameni au fost ucişi şi 15 au fost răniţi. În ambele masacre, atacatorii au folosit arme de mare putere, care le-au permis să deschidă focul spre un număr mare de persoane într-un timp scurt. 

"Aseară, sute de voluntari de la MomsDemand mergeau în marş în DC ca urmare a atacului oribil din El Paso", a scris actriţa Julianne Moore. "Când m-am trezit, avusese loc un alt tragic atac în Dayton. Indignarea a luat sfârşit şi este înlocuită de motivaţia de a pune capăt violenţelor cu arme". "Cine trebuie să moară pentru ca legile să se schimbe?", a întrebat Lili Reinhart pe Twitter. "Mi se face rău după cele întâmplate în El Paso. Nu pot să cred că asta se întâmplă în ţara mea şi nimeni nu face nimic în privinţa asta", a mai spus ea.  John Legend a avut un sentiment asemănător, condamnând naţionalismul albilor şi i-a numit pe atacatori "terorişti". "Mă doare inima pentru El Paso şi Dayton. Naţiunea noastră experimentează aceste traume prea des şi avem nevoie de lideri care să acţioneze urgent. Scoateţi armele de război de pe străzi şi combateţi ideologia naţionalismului albilor care îi motivează pe mulţi dintre aceşti terorişti". "Nu este o problemă academică, nu este un joc politic, este vorba de viaţă şi moarte", a mai spus Legend într-un alt mesaj pe Twitter. "Preşedintele inspiră în mod regulat ucigaşii. El este o parte a problemei". Conform news.ro, Rihanna l-a acuzat pe preşedintele Trump şi a făcut o captură de ecran după mesajul scris de acesta pe Twitter. "Imaginaţi-vă o lume în care este mai uşor să procuri un AK-47 decât o viză! Imaginaţi-vă o lume în care ei construiesc ziduri pentru a-i ţine pe terorişti în America!" Actriţa Jamie Lee Curtis a avut o abordare mai simplă, scriind pe reţeaua de socializare de mai multe ori doar fraza "interzicerea armelor de atac". Curtis a rescris o declaraţie de la Human Rights Campaign, care a făcut o listă cu atacurile majore din ultimii ani. "Ce e destul e destul. Acum avem nevoie de legislaţie de prevenire a violenţelor cu arme de foc". 

Bette Midler a fost de acord, scriind: "America, suntem în război cu noi înşine. Un alt tir în masă, de data asta în Dayton, Ohio. Să-i spunem ceea ce este. Terorism domestic". Chris Evans, cunos­cut pentru rolul din "Captain America": "Atacurile armate au loc cu o frecvenţă atât de mare, că preşedintele poate include două într-un singur tweet. #EnoughIsEnough". Actriţa Reese Witherspoon a făcut apel la oamenii din Congres să schimbe legile astfel încât să nu mai existe un acces atât de facil la arme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb