VEDOMOSTI: Bulgaria îngheaţă construcţia centralei de la Belene şi a gazoductului South Stream

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 iulie 2009

Boiko Borisov este de părere că centrala energetică nucleară de la Belene trebuie construită, întrucât reprezintă o şansă extraordinară pentru Bulgaria.

Boiko Borisov este de părere că centrala energetică nucleară de la Belene trebuie construită, întrucât reprezintă o şansă extraordinară pentru Bulgaria.

Noul premier bulgar i-a interzis ministrului economiei să mai semneze vreun contract

Bulgaria a amânat două proiecte energetice majore cu Rusia, noul premier desemnat Boiko Borisov solicitând analiza acestora, anunţă cotidianul economic rus Vedomosti. Potrivit publicaţiei, partidul condus de Borisov a primit semnale alarmante cu privire la operaţiunile derulate de companiile de stat din Bulgaria, care nu au luat în calcul criza financiară şi economică, respectiv interesele naţionale. Borisov l-a înştiinţat în legătură cu aceste aspecte pe ministrul bulgar al economiei şi energiei, Petar Dimitrov, căruia i-a trimis o scrisoare.

Boiko Borisov îi cere ministrului să amâne finalizarea noilor concesionări şi a înţelegerilor de creditare, respectiv îngheţarea temporară a acestor proiecte, printre care se numără construcţia centralei nucleare de la Belene şi a gazoductului South Stream. Mai mult, Borisov i-a interzis lui Petar Dimitrov să mai semneze vreun contract sau înţelegere.

"Nu am încredere în Petar Dimitrov şi de aceea i-am suspendat puterea de a semna orice document", a declarat Borisov.

Rusia a încheiat un acord interguvernamental privind construcţia gazoductului South Stream cu guvernul bulgar în ianuarie 2008, iar în mai 2009 "Gazprom" şi "Bulgarian Energy Holding" (companie de stat) s-au înţeles să pună bazele unei societăţi mixte deţinută în cote egale, pentru construcţia secţiunii bulgare a conductei, până la mijlocul anului 2010.

Proiectul South Stream, care trebuie să transporte anual 31 miliarde metri cubi de gaze din Asia Centrală şi Rusia către ţările din Balcani, dar şi în alte state din Europa, implică Bulgaria, Serbia, Ungaria, Italia şi Grecia. Capacitatea gazoductului ar putea creşte la 63 miliarde metri cubi anual.

În privinţa celuilalt proiect, "Atomstroiexport", producător rus de echipamente energetice nucleare (controlat de stat), care derulează şi servicii de export, a câştigat în 2005 licitaţia pentru construcţia şi livrarea de echipamente pentru centrala nucleară din Belene - Bulgaria, conform Vedomosti.

La începutul lui 2008, "Atomstroiexport" a semnat un contract de circa 4 miliarde euro (5,8 miliarde dolari) pentru construcţia centralei nucleare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb