Acţionarii producătorului de articole emailate "Ves" Sighişoara (simbol bursier VES) au decis, în Adunarea Generală de la finele săptămânii trecut, distribuirea unui dividend brut de 0,0035 lei/acţiune, potrivit, unui comunicat, transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.
Acţionarii companiei au mai aprobat, joi, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul în curs, aşteptându-se la un profit net de 983.476 lei la finele lui 2009. Anul trecut, societatea a obţinut un profit net de 787.650 lei.
De asemene,a pentru 2009, conducerea companiei estimează o cifră de afaceri de 50,87 miliaone de lei, în scădere cu 0,25% faţă de anul trecut.
Tot în Adunarea Generală de joi, acţionarii companiei au respins, cu 49,52% din voturile celor prezenţi, propunerea Consiliului de Administraţie privind majorarea capitalului social prin emiterea a 43 de milioane de acţiuni noi, cu valoarea nominală de 0,1 lei.
"Ves" Sighişoara are o valoare de piaţă de 6,53 de milioane de lei, potrivit preţului mediu de 0,07 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de miercurea trecută. Potrivit ultimei raportări bursiere, de la finele lunii februarie, 2009, "Bucur Idifta" are o deţinere de 11,54% din companie.