Ves Sighişoara şi-a redus capitalul cu 10 milioane de lei

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 februarie 2019

Producătorul de vase emailate Ves Sighişoara a operat, la sfârşitul săptămânii trecute, reducerea capitalului social cu 100 de milioane de acţiuni, respectiv zece milioane de lei, în conformitate cu decizia acţionarilor din luna noiembrie a anului trecut, operaţiunea de piaţă având drept scop acoperirea parţială a unor pierderi din anii trecuţi.

Astfel, capitalul social al emitentului s-a diminuat de la 11,88 milioane de lei la 1,88 milioane de lei, acţiunile care au făcut obiectul reducerii repartizându-se în mod proporţional cu participaţia fiecărui acţionar la capitalul companiei.

În comunicatul privind deciziile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din data de 5 noiembrie 2018 se arată: "Dacă prin aplicarea reducerii proporţionale rezultă fracţiuni de acţiuni, rotunjirea numărului de titluri ce rămân în contul acţionarilor se va realiza la întregul inferior. Se stabileşte un preţ de 0,1 lei/titlu pentru compensarea fracţiilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului şi rotunjirii rezultatelor".

Ca urmare a operaţiunii de piaţă, capitalul social al Ves Sighişoara va fi format din circa 18,817 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/titlu, având următoarea structură: Chimsport SA (România) - cu o deţinere de 48,14% (9,059 milioane acţiuni); Aquadune Limited (Cipru) - 17,13% (3,223 milioane de acţiuni); alţi acţionari - 34,73% (6,534 milioane de acţiuni).

În data de 11 martie, acţionarii Ves Sighişoara sunt chemaţi să aprobe prelungirea cu cel mult 24 de luni a unei linii de credit în valoare de 17,788 milioane de lei contractată cu CEC Bank, în ianuarie 2014, de către acţionarul Chimsport în calitate de împrumutat şi Ves în calitate de codebitor şi garant.

Totodată, acţionarii Ves trebuie să aprobe luarea unui angajament formal cu privire la acţiunea de "a nu se diviza/de a nu fuziona/de a nu decide dizolvarea anticipată a societăţii pe toată durata facilităţilor de credit ce se vor contracta/prelungi, fără acordul prealabil al băncii".

Până la finalul anului 2017, Ves Sighişoara avea pierderi cumulate de 23,715 milioane lei, potrivit raportului companiei pentru anul trecut.

După primele nouă luni ale acestui an, Ves Sighişoara a raportat o pierdere de 8,356 milioane de lei, cu mult peste cea din aceeşi perioadă a anului trecut, de doar 0,575 milioane de lei, în timp ce veniturile din exploatare au coborât, la jumătatea anului, cu aproape 30%, până la 23,657 milioane de lei.

Valoarea de piaţă a companiei la Bursa de Valori Bucureşti este de 4,57 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb