Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu, a declarat azi, că va cere în a doua parte a anului, la rectificarea bugetară, 95 milioane lei pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi 99 milioane lei pentru programul de închidere a minelor, derulat de Conversmin.
"Pentru politica nucleară, adică pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi producţia de apă grea, plus investiţii la Compania Naţională a Uraniului, vom aloca de la buget un total de 315 milioane lei. Dar vom cere o suplimentare cu 95 milioane lei în a doua parte a anului pentru reactoarele 3 şi 4", a declarat miercuri ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu.
De asemenea, Videanu a menţionat că programul de închidere a minelor va continua şi în 2010, pentru care vor fi alocate 148,4 milioane lei, program derulat prin Conversmin, companie aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
"Vrem o suplimentare de 99 milioane lei pentru acest program, la rectificarea bugetară. Mai ales în privinţa iazurilor de decantare", a adăugat ministrul Videanu.
În prezent, se desfăşoară faza de pre-proiect la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care durează 18 luni şi se va încheia la 30 septembrie 2010.
Nuclearelectrica şi cei şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat, la 20 noiembrie 2008, Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. În urma negocierilor, s-a decis ca împărţirea acţiunilor între partenerii de proiect să fie astfel: Nuclearelectrica - 51%, CEZ - 9,15%, GdF-Suez - 9,15%, Enel - 9,15%, RWE Power - 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola, fiecare câte 6,2%.
Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie puse în funcţiune cel mai probabil în 2017.
Costul estimat pentru cele două reactoare este de patru miliarde de euro, iar fiecare unitate va avea o putere instalată de 720 MW. Durata de viaţă a unei unităţi este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la 40 de ani. Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor folosi tehnologie de tip CANDU 6.
Procesul de negociere cu cei şase investitori interesaţi a început la 4 decembrie 2007.