Premierul ungar Viktor Orban a declarat că alimentarea cu gaze naturale a Ungariei este "blocată" de România şi Croaţia, întrucât acestea nu au încheiat interconectarea reţelelor, relatează The Budapest Business Journal.
"Ungaria este practic blocată. Rusia a decis să transporte gazul prin Turcia", a afirmat Orban, subliniind că, în aceste condiţii, Ungaria nu are alte opţiuni decât să folosească gazoductul pe care Rusia intenţionează să-l construiască prin Turcia.
În cadrul unei conferinţe de presă la care a participat alături de premierul turc Ahmet Davutoglu, premierul ungar a cerut intensificarea eforturilor pentru asigurarea transportului gazelor naturale către Europa Centrală prin Turcia.
"Trebuie să lucrăm pentru a transporta gazul din Turcia către Europa Centrală şi Ungaria" prin Serbia şi alte ţări, a declarat Orban.
Orban a precizat că această soluţie ar asigura necesarul de gaz al Ungariei după 2019-2020, în condiţiile în care Rusia a abandonat construirea gazoductului South Stream şi a anunţat că va renunţa la transportarea gazelor naturale prin conductele aflate pe teritoriul Ucrainei peste câţiva ani.
În luna decembrie a anului trecut, preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că Rusia abandonează proiectul South Stream, care presupunea transportul de gaze naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră, ocolind Ucraina către ţările din sudul şi centrul Europei.
Ulterior, în urma unor negocieri cu oficiali din Turcia, Rusia a decis că se va orienta spre livrarea de gaz către Turcia, prin intermediul unei alte conducte care traversează Marea Neagră.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2015, 21:15)
Ungaria sa plateasca interconectarea si gata.