Violenţele continuă în Grecia

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 octombrie 2011

Manifestaţiile violente au continuat ieri, în Grecia, ţară paralizată de cea de-a doua zi de grevă declanşată ca protest faţă de măsurile de austeritate stabilite de guvern, la presiunile creditorilor internaţionali.

În Atena au avut loc violenţe nu numai între manifestanţi şi forţele de Poliţie, ci şi între demonstranţi, iar cel puţin zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, conform presei internaţionale.

Zeci de mii de protestatari au manifestat în faţa clădirii Parlamentului din Atena, unde se desfăşura votul pentru pachetul de austeritate. "Am venit aici ca să înlăturăm Guvernul! Vrem un nou guvern, unul care să ţină cont de interesele poporului", strigau participanţii la protest.

Autorităţile elene sunt aproape sigure că UE şi FMI vor acorda Greciei tranşa de împrumut de 8 miliarde euro de care ţara are nevoie ca să evite intrarea în incapacitate de plată, potrivit unui proiect de declaraţie obţinut de agenţia Associated Press.

Acelaşi document arată că liderii europeni vor amâna pentru finele lunii noiembrie acordul privind cel de-al doilea pachet de salvare destinat Greciei, de 109 miliarde dolari. Comisia Europeană intenţiona să finalizeze în acest weekend acordul, ca să înlăture incertitudinile privind situaţia financiară a ţării.

Proiectul de declaraţie pregătit pentru summitul liderilor europeni, programat pentru 23 octombrie, arată: "Vom încerca să finalizăm până la sfârşitul lunii noiembrie un nou program multianual UE - FMI sustenabil şi credibil".

Primul pachet de salvare destinat Greciei însumează 110 miliarde euro.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb