Virusul există şi poate ucide. De ce se protestează în Europa contra vaccinului?

Cozmin Guşă, pe Solid News
Miscellanea / 24 octombrie 2021

Sursă foto: Solid News

Sursă foto: Solid News

În martie 2020 am scris prima dată despre virus, punând pe masă dovezile deja apărute c-ar fi fost creat artificial, laolaltă cu certitudinea unor oameni de ştiinţă că, tocmai de-aceea acesta ar putea fi folosit ca o armă biologică, putând suferi şi mutaţii. În isteria planetară din ultimele 18 luni, cu milioane de morţi, populaţii deznădăjduite, restricţii ucigătoare pentru economie, singura soluţie prezentată la unison prin mass-media a fost vaccinarea. După apariţia şi administrarea vaccinurilor, sub forma unui concurs de eficienţă între marile companii farmaceutice, entuziasmul lumii ce-a sperat în rezolvarea problemei s-a dezumflat treptat: am aflat că nu e suficient o doză, apoi că nici două doze n-ajung pentru imunizare, îndoiala s-a multiplicat atunci când ni s-a explicat că vaccinaţii se pot şi îmbolnăvi, dar pot şi răspândi boala. Groaza a apărut când a devenit evident că vaccinaţii mor şi ei de virus, rămânând doar predicatul conform căruia dacă te vaccinezi faci o formă uşoară de boală, nici acesta garantat. Faptul că nicio companie producătoare de vaccin nu răspunde legal pentru eventualele efecte adverse, a întărit îndoiala oamenilor raţionali în vaccinare.

Înaintea vaccinării, orice medic cinstit ar insista pentru asigurarea medicaţiei necesare pentru tratament, respectiv pentru imunizarea naturală a celor fără comorbidităţi. Propaganda oficială nu pare raţională tocmai pentru că vorbeşte strict despre vaccin, ca la o comandă venită de undeva de mai sus, alimentând astfel suspiciunile că e vorba despre o conspiraţie planetară. Cazul României este unul special, în condiţiile în care acum câteva luni am fost anunţaţi că pandemia a fost învinsă, nu s-a făcut nimic pentru pregătirea spitalelor şi, cel mai grav, nu s-au achiziţionat medicamentele necesare tratamentului! Bineînţeles că românii au toate motivele să nu mai creadă în mesajele oficiale ce impun vaccinarea de urgenţă, pe valul infectărilor când trebuie să ne concentrăm strict la tratament. În ultimele zile două personalităţi publice vaccinate cu trei doze n-au rezistat în faţa virusului: episcopul Gurie al Devei, bărbat de 52 de ani, a decedat în mod neaşteptat, şocându-ne pe toţi, iar Andrei Pleşu a fost internat de urgenţă câteva zile, reuşind să se însănătoşească. N-au fost suficiente aceste pilde pentru a domoli zelul vaccinist al autorităţilor, şi-al îndrepta cumva spre tratament, ba chiar în mod cinic s-a ordonat presei mituite să nu insiste asupra celor două cazuri.

De mâine intră în aplicare măsurile pompieristice ce enervează în plus prin absurdul lor şi caracterul discriminatoriu, de la necirculatul după orele 22.00, interdicţia de a vizita mallurile, dar posibilitatea de a merge la biserică, competiţii în aer liber fără spectatori, etc., măsuri gândite nu pentru protecţie eficientă ci doar pentru încurajarea vaccinării. Numai că acum ştim că vaccinaţii iau şi transmit boala, deci cumva se vor îmbolnăvi între ei ...

În Europa se protestează, din toate motivele expuse mai sus, la noi românii preferă deocamdată să înjure în barbă sau pe reţelele de socializare. Probabil că o să ne mai infectăm mulţi şi încă mult timp, dacă mi se va întâmpla o să procur medicamente preferând o imunizare naturală, dar nu mă voi vaccina. Ca mine sunt mulţi cetăţeni care avem aceleaşi drepturi ca şi vaccinaţii, conform condiţiei noastre de oameni ce ne îndeplinim obligaţiile faţă de statul român. Marea diferenţă este că statul nu-şi îndeplineşte obligaţiile şi faţă de noi, preferând ca prin propagandă să ne anatemizeze, generând un proces segregaţionist. Iar asta va avea consecinţe grave în curând ...

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Mare dreptate ai, bai Guse! Securist, securist, dar unul cu stil, care gandeste cu adevarat, iar in aceasta privintza, spune adevarul gol-golut! Pacat ca exista in Colonie o mare turma de mamaligari, care nu inteleg o iota din acest adevar si prefera sa se duca ca si mieii la taiere!

    Dacă a ajuns și prietenul Moscovei, Gușă, să ne dea lecții de medicină e clar.

    Stimate probabil-securist, mogul, ex-politician, și mare om de afaceri țin să-ți atrag atenția că vaccinații "mor și ei de virus" în proporție mult mai mică decât nevaccinații. Aceștia din urmă umplu morgile spitalelor dat fiind faptul că 9 din 10 decese sunt la nevaccinați. 

    Nu există vaccin care să ofere protecție 100%.  

    Ce interese ai Gușuliță?

    1. Mai bine sa iei lectii de medicina de la hohanis/peroada sau de la gorghiu/dej.

    un om foarte curajos in aceste vremuri de cenzura in care trebuie sa fii un fel de mihai viteazu ca sa spui niste banalitati la urma urmei .noroc de Bursa , o exceptie in presa mituita , ca l-a lasat . o fi ,cum o fi Gusa facut de ,postacii securisti , dar prost nu- i . sa faca si anafabetii functionali care au si sarit cu moscova si alte fleacuri fumate cu filtru cu tot , o fac de fizica ,si mai vorbim de moscova .

    Imi este imposibil sa cred ca un om cu oarece carte, cu studii politice temeinice (poate din aceasta cauza), cu o infima experienta de "jurnalist", ajunge sa-si destainuie oroarea de vaccin, banuiesc orice fel de vaccin, oroarea de civilizatie si bun simt, simt civic. Ma rog. Sa ajungi sa susti ca un vaccin studiat si experimentat inca din 2003 (scazi din 2020 si ajungi la cifra...ma rog), cand a aparut prima data virusul. Pot sa cred si ce spune vulpea in vie, mai ales ca ingredientele Sputnik-ului au fost furate (ca si bomba atomica) si sunt putine tari care, din genoflexiune in genoflexiune, cred ca tot Tatuca face-si-drege. E rusinos sa vezi cum un om care se batea pe burta cu mai marii (gen Coldea, Dragnea, Sebi, Base) lumii interlopo-securiste, pune interesele politice mai sus decat cele cruciale legate de sanatate. Adica sute de milioane de europeni s-au vaccinat ca sa...CE? Ca sa stea linistiti la o cafea pe strada, in timp ce Estul cretinoid si analfabet dpv medical (si civic) sta cu frica in san, facandu-si cruce, Doamne iarta-ne ca suntem prosti si vrem sa ramanem talpa lumii, bataia de joc a lumii, sa nu ne lasi sa ne incredem in stiinta, in medici. Asemenea pozitii, venite dinspre "politic" trebuie luate serios in considerare si tratate cu severitate de autoritati, si de noua securitate :)))) Hai sa ne testam, sa ne testam, sa ne testam. Si pe urma? Sa ne testam, ca sa zice To'ar'shu.

    1. Gusha e canalia perfecta, fara nici un Dumnezeu!

    Il banuiam pe C. Gusa de inteligenta, dar acest articol arata ca omul are si coloana vertebrala indraznind sa semneze un astfel de articol.

    Banuiesc de asemenea ca nu doar dl. Gusa gandeste astfel, ci si multi profesionisti in domeniul sanatatii, fie ei medici, farmacisti, etc insa din motive lesne de inteles "preferă deocamdată să înjure în barbă sau pe reţelele de socializare".

    Insa, daca ar putea sa fie intervievati sub protectia anonimatului, ar fi clar ca nu exista un "consens" in lumea medicala referitor la abordarea pandemiei, desi daca te iei dupa alde dr. Musta, Mahler, Marinescu, Rafila, Cercel, etc asa pare. 

    Bravo lui ca nu a intrat in gloata de fripturisti si tonomate ale propagandei care a recurs la cele mai grotesti manipulari cu excavatoare si cu oameni care nu pot sa respire dar striga sa fie vaccinati .

    Bravo!!

    In loc sa dea zeci de milioane de Euro la TV și propagandă, mai bine cumpărau antivirale si nu mai mureau atatia oameni! 

    Asteptam sa ne doneze tari pastile, cand ei nu au cumparat din timp!  

    Cine raspunde pentru asta? 

    Există tratamente eficace dacă sunt luate de la debutul bolii dar la noi nu se găsesc ăn farmacii! Toate țările civilizate au tratamente, din cauza asta nu au atât de multe decese! 

    Dacă se dorea degrevarea spitalelor și protejarea celor vulnerabili se gândeau altfel restricțiile, pe grupe de vârste. Peste 80% din spitalizări și decese sunt peste 50+ 

    De ce nu se dau statistici clare, transparente vaccinați vs Nevaccinați pe grupe de varste? 

    Mulți bătrâni umblă fără frică cu gândul ca sunt protejați 100% de vaccin și din păcate nu e așa! 

    1. Cine sa doteze farmaciile si spitalele cu monoclonali si antivirals? Ministri USR ai sanatatii? Arafat? Este f adevarat ca motivele de circumspectiei fata de vaccin sunt reale. Vaccinat fiind iei , dai si poti sa si mori. Deci mitul vaccinului a cazut pe fondul declaratiei producatorilor ca este experimental si ca nu cunosc efectele adverse. Mai aud tot felul de prosti care spun ca vaccinurile sunt bune, nu au efecte adverse pentru ca nu i-a durut injectia…..

    Pai dacă l mai lăsăm mult pe arafat la conducerea dsu ca doar asta apare și impune restricții nu o sa mai avem voie nici sa ieșim din casa. Asta și cu Gheorghiță ala tot fac valuri ăștia doi ar trebui dați draq jos odată și o sa se termine toată mascarada asta. Și oricum ar trebui ca cei nevaccinati dacă tot au doar restrictii sa nu mai plătească dări și impozite la stat. Sa vedem ce vor mai face atunci. Sa plătească arahat asta ca tot e el mereu în fruntea tuturor și apare mereu când e vorba de impus restricții. Sincer când nj o mai fi pe funcție ca acum mi e mila de el ce o sa pățească. Sau o sa fuga în Iordania la el acolo?? Ca bine nu l vad deloc când o pica de pe funcție. Asa ca gândiți romanilor.. Nu mai ai voie în Mallnu mai ai voie la munca.. Ca zice arahat. Dar arahat asta a citit constituția României?? Este acolo un articol care spune ca nimeni nu ți poate ingragi dreptul la munca și la alte cele.. Pai și el nu cam asta face?? Gânditi bai cu capul..

    pentru ca mizeriile umane de parlamentari nu au obligativitatea de a se vaccina...doar dau ordin ca altii sa se vaccineze si falimenteaza tot privatul fizic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb