Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul ALW şi deţinătoarea brandului Allview, anunţă intrarea pe o nouă piaţă, cea a maşinilor electrice, conform unui comunicat remis redacţiei. În ultimii ani, industria IT a cunoscut un grad de dezvoltare şi inovare din ce în ce mai accentuat, fapt constatat şi în cadrul industriei auto. Tot mai multe companii din domeniul tehnologiei s-au îndreptat spre piaţa maşinilor electrice, iar pe de altă parte, industria auto a manifestat o tendinţă de electrificare accentuată, maşinile devenind din ce în ce mai automatizate şi tehnologizate.
Potrivit comunicatului, demararea acestui proiect se va realiza prin deschiderea unei companii noi, ce va avea ca obiect de activitate principal distribuţia de maşini electrice - Visual EV S.R.L. şi al cărei capital este deţinut în proporţie de 95% de către Visual Fan S.A..
"Prin lansarea acestei noi linii de business ne dorim să fim parte încă la început din tranziţia către o mobilitate mai curată şi mai durabilă, dintr-un viitor sustenabil, în care calitatea aerului va conta tot mai mult. În cei aproape 20 de ani de activitate, compania Visual Fan a anticipat tendinţele şi a înţeles nevoile consumatorilor, venind în întâmpinarea acestora cu produse adaptate solicitărilor primite din piaţă. În prezent, ne confruntăm cu această tendinţă de deplasare a companiilor din tehnologie către industria auto, ca urmare a gradului ridicat de inovare şi tehnologizare a autovehiculelor. În plus, tendinţa de electrificare este tot mai accentuată, iar din aceste motive ne-am propus să venim în sprijinul utilizatorilor şi potenţialilor clienţi de autovehicule electrice cu modele de maşini sigure, ce oferă un confort sporit datorită opţiunilor integrate şi autonomiei crescute, dar şi costurilor de mentenanţă cât mai mici. În viitor, dorim să ne aducem aportul pe această piaţă şi în industria maşinilor electrice", a declarat Lucian Peticilă - CEO Visual Fan S.A. şi Visual EV S.R.L.
Primul model de maşină va fi prezentat în cadrul evenimentului de lansare, ce va avea loc în data de 16 decembrie 2021, la showroom-ul Brady Auto Center, care reprezintă primul dealer al companiei Visual EV SRL. Noul model va fi expus în cadrul showroom-ului Brady Auto Center din Bucureşti, începând cu data lansării.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2021, 11:57)
Ce faci cand actiunea e praf inca de la listare?Anunti gratuite cat mai multe!
Ce faci cand actiunea tot praf ramane?Le mai anunti o data,tot pe alea! :))
Ce faci cand nici asa nu reactioneaza piata?Incepi sa anunti tot felul de extinderi,in toate directiile,fara nimic concretizabil,fara nimic masurabil,fara ROI,fara...
ALW a pacalit piata o data si bine,la plasament.Piata de tablete si gadgeturi si toate astea e enorma.Doar ca lor nu le mai place,baga catelush cu parul cretz=sustenabil,rezilient,eco friendly noul limbaj de lemn.
Noua moda pe Aero-anuntam planuri fantasice de crestere-nu le acoperim cu fapte-trecem la artificii financiare perdele de fum-nu mai tin nici astea-anuntam avioane,cucerirea planetei,dupa aia a altor planete,dupa aia descoperim noi planete ca sa mai avem unde sa ne putem ideile in practica.
1.1. pierzi vremea scriind tampenii (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2021, 16:14)
numai aberatii ai scris in comentariu, nu merita raspuns
asteapta data de 16 decembrie si mai discutam