Visual Fan SA, deţinătoarea brandului Allview şi companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul ALW, anunţă întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 26 iulie, care va avea pe ordinea de zi distribuirea unor dividende în valoare de patru milioane de lei, din profitul anului 2023. Compania Visual Fan este evaluată la aproximativ 100 milioane de lei, după o apreciere de peste 52% pe acţiuni în ultimul an, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, propunerea companiei constă în repartizarea a aproximativ 88% din profitul net de 4,45 milioane lei obţinut în anul 2023, respectiv suma de 4 milioane lei, sub formă de dividende. Valoarea dividendului brut, cu data plăţii 23 august 2024, este de 0,60 lei/acţiune şi acesta conferă investitorilor un randament net de aproximativ 4%, prin raportarea la preţul de 15 lei/acţiune.
Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului ALW, la data de 16 august 2023 (implicit data ex-dividend este 14 august). Plata dividendelor către acţionari se va efectua începând cu data de 23 august 2024.
Visual Fan S.A. a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de aproximativ 108 milioane lei, în creştere cu peste 25% faţă de anul anterior şi un profit net de 4,3 milioane lei, reprezentând un procent de 4,01% din cifra de afaceri, cu o creştere semnificativă faţă de anul 2022.
"Decizia de acordare a dividendelor reflectă dorinţa noastră de a recompensa încrederea investitorilor în compania pe care am dezvoltat-o în cei peste 20 de ani de activitate. Totodată, este şi un semn de recunoştinţă în faţa susţinerii celor care au achiziţionat acţiunile ALW în cei trei ani de la listare şi a celor care încă le deţin. Pentru anul 2024, direcţia noastră strategică se axează pe sustenabilitate, inovaţie şi utilizarea tehnologiilor avansate. Avem în curs de implementare numeroase proiecte prin care ne-am angajat să reducem amprenta de carbon şi care ne vor aduce nouă şi generaţiilor următoare un viitor mai verde, iar inovaţia rămâne pilonul central al strategiei noastre de creştere. Investim constant în cercetare şi dezvoltare pentru a aduce pe piaţă produse şi soluţii de top, care răspund nevoilor în continuă schimbare ale clienţilor noştri. În acest context, integrarea inteligenţei artificiale (AI) în proiectele noastre viitoare reprezintă o prioritate, prin care vom aduce eficienţă şi personalizare la un nivel superior.", a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA.
Visual Fan S.A. a fost listată la BVB începând cu anul 2021. Acţiunile ALW se tranzacţionează pe piaţa AeRO începând cu data de 26 iulie 2021, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acestea fac parte din componenţa indicelui BVB, BETAeRO.