VOCI Speranţele deşarte ale unui despotism luminat şi unui consens naţional

Cetăţeanul transilvan Vasile Ursu, zis Horea, nu ar fi bătut cu siguranţă atâta amar de drum până la Viena, în urmă cu peste 230 de ani, dacă nu ar fi avut convingerea că doleanţele sale erau atât de juste încât « Domnul Împărat » nu avea cum să nu-i dea dreptate! Rezultatul a fost contrar, nu pentru că cerinţele ar fi fost fantasmagorice, ci pentru că vremurile când societatea era condusă conform bunului plac al deţinătorilor puterii apusese de mult şi era înlocuită tot mai mult de un cadru legislativ coercitiv.

Astăzi, ideea că disputa privind corectitudinea relaţiilor bănci comerciale-clienţi, concept de o relativitate prea mult amplificată de unghiul evaluării, ar putea fi tranşată satisfăcător - nu pentru una sau altă din părţi, ci pentru societate în ansamblul său ! - nu este cu nimic mai puţin iluzorie decât convingerea iniţială a sus-menţionatului cetăţean transilvan...

Sunt deşarte speranţele că individual sau în grup, conducătorii băncilor, asemenea sultanilor otomani sau unui arhaic sfat al bătrânilor, ar urma să se aplece asupra fiecărui client, stabilind cine, cât, când şi cum să primească împrumuturi sau, după caz, să le ramburseze. Domnii Sergiu Manea, Sergiu Oprescu, van Groningen, Gheţea, Radu ş.a.m.d. nu sunt şi nu au cum, în calitatea lor de funcţionari, să fie asimilaţi unor despoţi luminaţi.

Greutatea determinantă a cadrului legislativ corect este prea des ignorată, atribuind factorului volitiv uman răspunderea de a nu suplini carenţele sau ezitările unor legi imperfecte. Ca părţi contractuale, atât băncile, cât şi clienţii sunt sau ar trebui să fie preocupaţi de stricta respectare a legislaţiei aplicabile, nerespectarea chiar motivat, sau cu bune intenţii etice putând avea consecinţe deranjante.

Amploarea şi durata dezbaterilor privind legea dării în plată sunt absolut nejustificate şi constituie un precedent dăunător pentru alte iniţiative legislative ce, inerent unei societăţi dinamice, vor urma.

Dezbaterea publică a avut loc. «Oficialii», parlamentari, comisii parlamentare, preşedintele României, Senat s-au pronunţat şi Camera Deputaţilor trebuie să decidă, fiind îndeplinite toate formalităţile. De ce nu decide? Există vreun impediment legal pentru a lua decizia? Nu avem cunoştinţă !

Nemulţumirea, uneori cu accente verbale violente, generată de opoziţia fermă (irelevant, corectă sau nu) a celor ce presimt suportarea unor consecinţe negative nemeritate, este absolut nejustificată şi contrară spiritului democratic clasic şi contemporan. Nu doar definiţia, dar şi existenţa «statului» acceptă existenţa unor minorităţi cu interese contrare sau deosebite de ale majorităţii pe care o reprezintă prin sistemul ponderii electorale.

De ce nu ar avea dreptul băncile comerciale, Banca Naţională, Asociaţia Băncilor din România, jurnalişti sau cetăţeni să nu fie de acord cu proiectul legii? Faptul că sunt întrebaţi, invitaţi la conferinţe sau dezbateri televizate este, în fapt, confirmarea acestui drept. Evident, după promulgarea legii, va trebui aplicată cu stricteţe.

În scurt timp, consecinţele sale vor da câştig de cauză unui punct de vedere, constituind un precedent de luat în seamă cu ocazia următoarelor iniţiative legislative!