VOCILE STRĂZII "Cioloş ?! E bun, a fost ceva european!"

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Politică / 12 noiembrie 2015

"Cioloş ?! E bun, a fost ceva european!"

În urma unor ample consultări (sau nu) preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloş pentru postul de premier. Cum "vocile străzii" au devenit foarte importante în ultimele zile, am încercat să aflăm, în limita posibilităţilor, cam ce gândesc oamenii simpli despre propunerea preşedintelui. Cum din discursul prezidenţial nu a reieşit foarte clar dacă numele Cioloş a fost rostit de una dintre delegaţii (PSD, PNL, UNPR, UDMR, opinia publică), a fost ideea preşedintelui sau a venit în "plic", oamenii au început să speculeze, iar multe dintre zvonurile care circulă pe internet au început să se plimbe libere şi pe stradă.

"Cioloş?! E bun, a fost ceva european. Nu ştiu cu ce se ocupă, dar am înţeles că este un profesionist. De astfel de oameni avem nevoie, dacă vrem să mergem înainte. Nu îl ţinea nimeni în funcţiile pe care le-a avut prin străinătate dacă nu era capabil", ne-a declarat doamna Maria Constantin, care părea să nu fi aflat până la momentul discuţiei dintre noi, pe cine nominalizase Klaus Iohannis. Domnul Radu, fost inginer silvic, consideră că această numire reprezintă o mare şansă pentru agricultură: "Îi cunosc activitatea, este un bun specialist în domeniul său. Dacă va fi votat de Parlament, în anul pe care îl are la dispoziţie poate face enorm pentru agricultură. Dacă măcar pe această nişă rezolvă nişte probleme esenţiale putem spune că şi-a făcut datoria. Ar fi o utopie să ne închipuim că Cioloş rezolvă, în câteva luni, şi educaţia, şi agricultura, şi justiţia, şi...".

Aşa cum era de aşteptat, nu toată lumea vede cu ochi buni această numire. Alex, care "de o săptămână stă numai în piaţă", respinge din start orice guvern susţinut de Gabriel Oprea: "Hai să fim serioşi, ce tehnocrat independent este ală susţinut de generalul Oprea, numărul 1 printre cei contestaţi de Piaţă? Hai să ne facem că ne consultăm, dar nişte unii au anunţat numele acestui prim-ministru încă din octombrie, cu mult înainte de nenorocirea de la Colectiv. Vrei să afli părerea mea? Ne-au mai prostit încă o dată! I-am avut în mână, dar au reuşit să ne dezbine. Ce să aştept de la Cioloş? Să-şi îndeplinească misiunea, dar habar nu am cine i-a dat această misiune! În ţara asta toţi conducătorii au câte o misiune, dar ce e ciudat că niciuna nu este primită de la poporul român şi niciuna nu este în favoarea acestuia". Există oameni, cum ar fi Marian, lucrător la o vulcanizare, care sunt intoxicaţi cu toate zvonurile de pe reţelele de socializare: "Am citit pe Facebook foarte multe despre acest Cioloş. Mai ştiam şi eu unele lucruri. Atât îţi spun: MISA, servicii secrete franceze, masonerie. M-ai înţeles? Marian nu e prost!". "Nu are nici nevastă româncă, ce vrei mai mult de atât, am ajuns să ne conducă străinii. Atât ştiu despre el, că e însurat cu o franţuzoaică, dar pentru mine e destul", ne-a declarat o doamnă, care atunci când am întrebat-o cum se numeşte ne-a spus răspicat că nu este frumos să întrebi o femeie ce vârstă are. Trebuie spus că absolut toţi cei cu care am discutat pe această temă s-au pus de acord într-o singură privinţă: din noul guvern să nu facă parte niciun politician, cunoscut sau necunoscut. Este un punct de plecare!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb